Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, ce doreşte o apropiere de Occident, este primit marţi în Austria pentru prima sa vizită într-o ţară membră a Uniunii Europene (UE) în ultimii trei ani, într-un context de tensiuni cu aliatul său rus, informează AFP potrivit Agerpres.
El va fi primit de preşedintele Alexander Van der Bellen, după ce în martie l-a primit pe fostul cancelar Sebastian Kurz la Minsk.
Aceste schimburi reprezintă un "succes diplomatic" pentru Lukaşenko, înainte de organizarea de alegeri legislative, potrivit politologului belarus Artiom Şraibman.
Austria constituie unul dintre principalii parteneri comerciali ai Republicii Belarus, ţară închisă, cu 9,5 milioane de locuitori, în continuare puternic dependentă de Rusia şi a cărei economie rămâne de stat în proporţie de 60%.
Două grupuri austriece, Raiffeisen şi A1, sunt acţionari majoritari, respectiv primul la una dintre instituţiile bancare cele mai importante din Minsk şi celălalt al operatorului naţional de telefonie Velcom.
Austria nu este membră a NATO şi cultivă relaţii bilaterale aprofundate cu toate statele rezultate după destrămarea Uniunii Sovietice. Neutralitatea sa îi permite să se prezinte drept mediator al dialogului între Est şi Vest, în condiţiile în care ultimele sancţiuni ale UE împotriva Belarus au fost ridicate doar parţial, în 2016, în urma eliberării mai multor prizonieri politici.
Supranumit adesea "ultima dictatură a Europei", statul belarus, ce are o frontieră externă cu UE, aplică în continuare pedeapsa cu moartea.
Asociaţia Reporteri fără Frontiere (RSF) a plasat Belarus pe locul 153 din totalul celor 180 de ţări incluse în clasament în ceea ce priveşte libertatea presei, iar Belarus este singurul stat de pe Bătrânul Continent care nu face parte din Consiliul Europei.
Belarus discută de mai mulţi ani asupra unei fuziuni cu Rusia, însă Lukaşenko a criticat anexarea Peninsulei Crimeea de către Moscova şi pare dornic să-şi aplaneze tensiunile cu ţările occidentale, care îl primesc foarte rar. Cea mai recentă vizită a sa a avut loc în Italia şi Vatican, unde a fost primit de Papa, în 2016.
Lukaşenko speră la o revizuire a "parteneriatului estic", format de dialog stabilit din 2009 între UE şi şase ţări europene provenite din fosta URSS. În august, el a propus "deschiderea unui nou capitol" în relaţiile cu SUA, primindu-l la Minsk pe consilierul de atunci pentru securitate naţională al Casei Albe, John Bolton. După aceasta, cele două ţări s-au declarat gata să reinstaleze câte un ambasador în capitalele lor.
Aleksandr Lukaşenko este preşedintele Republicii Belarus din 1994 şi îşi va încheia cel de-al cincilea mandat în 2020. Fost director de "sovhoz" (fermă colectivă), el a fost într-o călătorie privată în Austria în 2002, pentru a practica sporturi de iarnă, iar Sebastian Kurz i-a oferit nişte schiuri din lemn "made in Austria" în timpul vizitei sale la Minsk.
Alegeri legislative anticipate sunt prevăzute pentru 17 noiembrie în Belarus. Niciun scrutin din această ţară nu a fost calificat drept liber sau echitabil după 1995 de către observatorii internaţionali.
Aleksandr Lukaşenko încercă să apropie Belarus de UE
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

14
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
14

17
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
17

1.016
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.016

4.240
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
4.240

20
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
20

54
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
54

42
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
42

4.519
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
4.519

150
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
150

55
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
55

121
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
121

4.079
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
4.079

2.481
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
2.481
















Comentează