Preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR) va fi cunoscut sâmbătă, când, în cadrul şedinţei Consiliului USR, programată să se desfăşoare la sediul uniunii, vor fi deschise urnele cu voturile membrilor breslei.
Pentru mandatul 2018 - 2023 de şef al uniunii au candidat actualul preşedinte al breslei, criticul literar Nicolae Manolescu (pentru a patra oară), scriitorii Dan Lungu, Ştefan Mitroi şi Simona Vasilache şi eseistul Narcis Zărnescu.
Termenul de depunere a candidaturilor, împreună cu proiectul de conducere, a fost 9 martie, alegerile având loc în toate filialele USR, în cadrul Adunărilor Generale ale acestora, până pe 29 aprilie.
Potrivit site-ului USR, membrii filialelor prezenţi la Adunările Generale au votat într-o urnă preşedintele filialei, comitetul de conducere şi, unde a fost cazul, reprezentanţii în Consiliul USR, iar într-o altă urnă - preşedintele uniunii.
Scriitorul Nicolae Prelipceanu, membru în Comisia de Monitorizare a Alegerilor, a precizat pentru AGERPRES că urnele cu voturile exprimate pentru preşedintele USR sunt sigilate de către comisie, care le va păstra, pe durata alegerilor, până la data numărării.
"Fiecare filială are urna ei şi se deschid toate odată pe data de 5 mai, la Consiliul USR", a explicat Prelipceanu.
Pe 12 martie 2013, Statutul USR a fost modificat astfel încât i-a permis lui Nicolae Manolescu, aflat atunci la al doilea mandat de preşedinte USR, să candideze pentru un al treilea.
Uniunea Scriitorilor din România este, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial, succesoarea Societăţii Scriitorilor Români (SSR). SSR a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire până în martie 1949. USR a apărut în 1949 prin fuziunea între SSR şi Societatea Autorilor Dramatici, preşedinte de onoare fiind ales Mihail Sadoveanu, iar preşedinte activ - Zaharia Stancu.
De la înfiinţarea Societăţii Scriitorilor Români, au fost preşedinţi următorii: Cincinat Pavelescu, Mihail Sadoveanu, Emil Gârleanu, Mihail Dragomirescu, G. Diamandy, Duiliu Zamfirescu, Corneliu Moldoveanu, Octavian Goga, Liviu Rebreanu, N.M. Condiescu şi N.I. Herescu. Ultimul preşedinte al SSR a fost Victor Eftimiu ales în 1944, vicepreşedinte fiind N.D. Cocea.
În perioada 1949 - 1989, sub noua denumire de USR, uniunea i-a avut ca preşedinţi, succesiv, pe Mihail Sadoveanu, Mihai Beniuc, Demostene Botez, Zaharia Stancu, Virgil Teodorescu, George Macovescu, Dumitru Radu Popescu.
Între 1962 şi 1967, USR a avut şi un preşedinte de onoare - Tudor Arghezi, iar în 1972 - pe Victor Eftimiu.
În 1990, conducerea USR a demisionat. A fost ales preşedinte Mircea Dinescu, iar ca preşedinte de onoare - Ştefan Augustin Doinaş.
Între 1996 şi 2000, USR l-a avut ca preşedinte pe Laurenţiu Ulici, iar între 2000 şi 2005 - pe Eugen Uricaru. La Conferinţa Naţională din iunie 2005 a fost ales ca preşedinte Nicolae Manolescu, mandat reînnoit în noiembrie 2009 şi în octombrie 2013.
În prezent, USR are 2.600 de membri, care activează în 19 filiale organizate în România şi în filiala Chişinău din Republica Moldova.
Alegerile pentru conducerea Uniunii Scriitorilor, la final: Preşedintele va fi anunţat sâmbătă
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

7
Eurovision ajunge în Asia. Prima ediție va avea loc în Thailanda
7

35
50 de agenți păzesc cea mai rară pasăre din lume: un pui de dropie indiană
35

13
O cometă din primele miliarde de ani ale Căii Lactee a traversat Sistemul Solar
13

12
Credincioșii ortodocși vor străbate centrul Capitalei în Pelerinajul de Florii: Programul și traseul
12

8
Festivalul FOMO 2026 anunță scenele și temele dedicate antreprenorilor români
8

18
Marele Lac Sărat ascunde un imens rezervor de apă dulce. O descoperire care ar putea salva Utah
18

20
Cinci scriitoare și patru traducătoare în finala International Booker
20

4.710
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
4.710

13
Violonistul Liviu Prunaru aduce muzica clasică în România prin turneul 'Concertmaestro'
13

34
La mai puțin de un an după reabilitare, Cetatea Poienari are nevoie din nou de reparații
34

38
Teatrelli spune 'nu' comasării culturale: Anulează spectacole pentru a atrage atenția asupra planului primarului general
38

36
Decizie surprinzătoare la BBC: Prezentatorul Scott Mills a fost concediat
36

29
Beach, Please! lansează o campanie de bilete cu reduceri de până la 50%
29
















Comentează