Alegerile parlamentare din Uzbekistan au fost "marcate de multiple nereguli" şi nu a existat o opoziţie politică, a declarat luni Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), citată de DPA potrivit Agerpres.
"Toate partidele susţin politicile prezidenţiale şi nu există partide de opoziţie. Alegătorii rămân fără o alegere reală", a arătat OSCE într-o evaluare după ce a trimis observatori la votul de duminică.
Neregulile din timpul alegerilor includ "votul în numele altora şi faptul că nu s-a ţinut cont de procedurile cheie de numărare", a adăugat OSCE.
În legătură cu câteva aspecte pozitive, OSCE a remarcat "o mai mare acceptare a libertăţii de exprimare", în timp ce "toleranţa criticii la adresa administraţiei de stat a crescut" şi un "număr fără precedent" de femei au candidat.
Alegerile sunt văzute ca un test al angajamentului statului faţă de reformele democratice în urma morţii în urmă cu trei ani a fostului lider autoritar care a condus ţara cu o mână de fier timp de 25 de ani.
Cu a doua cea mai mare economie dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală, Uzbekistanul a fost condus de un singur preşedinte, Islam Karimov, timp de aproape trei decenii până la moartea sa în 2016.
OSCE a remarcat "nereguli grave" la votul din 2016 pentru alegerea succesorului lui Karimov, Şavkat Mirzioev, inclusiv "indicii despre umplerea urnelor".
La alegerile parlamentare anterioare, din 2014, OSCE a declarat că atmosfera politică în Uzbekistan era "strict controlată".
Alegerile din Uzbekistan, 'marcate de multiple nereguli'
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

470
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
470

224
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
224

465
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
465

1.197
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.197

1.234
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.234

643
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
643

1.946
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.946

998
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
998

111
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
111

2.386
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.386

1.838
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.838

54
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
54

6.469
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.469
















Comentează