Partidul Socialist Unit al Venezuelei (PSUV), de guvernământ - al preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realegere la preşedinţia Venezuelei în 2018 nu a fost recunoscută decât de o parte a comunităţii internaţionale -, a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile regionale de duminică, potrivit anunţului oficial al Consiliului Naţional Electoral (CNE), informează luni AFP, potrivit Agerpres.
Puterea a câştigat 20 din 23 de posturi de guvernator şi primăria din Caracas, în faţa unei opoziţii divizate, ce participa pentru prima dată la un scrutin după 2017, când a boicotat alegerile prezidenţiale şi legislative.
Uniunea Europeană a desfăşurat în Venezuela o misiune electorală, prima după 15 ani în această ţară bogată în petrol cu 30 de milioane de locuitori, lovită de o gravă criză economică. Misiunea va prezenta un raport marţi.
Rata de participare a fost de 41,8%, cu 8,1 milioane de votanţi, potrivit rezultatelor oficiale provizorii după numărarea a 90,21% din voturi.
Opoziţia a câştigat trei state federale: insula Nueva Esparta, Cojedes şi mai ales Zulia, statul petrolier cel mai populat, a cărui capitală este Maracaido, al doilea oraş din Venezuela.
"Frumos triumf, frumoasă victorie, frumoasă recoltă, produs al muncii", şi-a exprimat satisfacţia Maduro, vorbind despre "rezultate zdrobitoare".
Înainte de anunţarea rezultatelor, opozantul Henrique Capriles, clasat de două ori pe locul doi în alegerile prezidenţiale, a emis rezerve, apreciind că închiderea tardivă a secţiilor de votare constituie o sursă pentru posibile fraude. "Maduro şi partidul său ordonă CNE să nu se închidă secţiile de votare atunci când nu sunt alegători (...). Ei ne vor pune voturi care nu există", a scris Capriles pe Twitter.
Mai mult decât rezultatul lui, acest scrutin este considerat important pentru că ar constitui un punct de plecare atât pentru putere, care încearcă să determine ridicarea sancţiunilor împotriva ţării, cât şi pentru opoziţia în căutare de reconstrucţie înainte de alegerile prezidenţiale din 2024.
Alegeri regionale în Venezuela - Victorie zdobitoare a partidului lui Nicolas Maduro
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

360
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
360

878
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
878

1.057
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.057

80
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
80

2.387
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.387

1.652
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.652

2.042
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.042

4.996
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
4.996

1.168
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.168

1.039
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.039

51
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
51

3.502
VIDEO A fost consemnată cea mai impresionantă reușită din istoria omului
3.502

3.290
VIDEO Trump, avertisment pentru Iran: "Întreaga ţară ar putea fi distrusă într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine"
3.290
















Comentează