Administratorul unui post local de televiziune a fost amendat cu suma de 1.400 lei deoarece a continuat să transmită mesaje, recomandări şi îndemnuri electorale într-o comună din zona Bazinului Ciucului, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita, potrivit Agerpres.
"În acest caz, administratorul în cauză a fost sancţionat contravenţional pentru continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art. 64, prin lansarea, afişarea sau distribuirea materialelor electorale de orice tip, precum şi sfătuirea alegătorilor, în ziua votării, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art. 83 alin. (1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale ori candidaţi independenţi, cu amendă de 1.400 de lei", se precizează în informarea IPJ Harghita.
Potrivit sursei citate, a mai fost o sesizare, în zona Topliţa, referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral, dar aceasta nu s-a confirmat, în judeţ votarea desfăşurându-se fără producerea unor incidente deosebite de ordine publică.
Alegeri Locale2020 - Administratorul unui post TV din Harghita a fost amendat pentru continuarea propagandei electorale
București
8°C
Articole Similare

1.762
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
1.762

1.862
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
1.862

61
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
61

3.999
Ce s-ar întâmpla dacă SUA ies din NATO? Scenariul extrem explicat de Traian Băsescu și apelul pentru 'Statele Unite ale Europei'
3.999

3.772
VIDEO Ministrul Justiției, reacție după decizia privind vaccinurile Pfizer: 'Hotărârea este executorie'. Ce se întâmplă dacă România nu plătește
3.772

178
AUR cere anchetarea fostului premier Florin Cîțu pentru pierderea procesului cu Pfizer: 'Factura acelor decizii ajunge direct la cetățeni'
178

116
Petre Florin Manole, interviu fără ocolișuri pentru presa din Spania: „Românii cer respect în Europa, dar nu îl oferă acasă”
116

2.697
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.697

1.286
VIDEO Grindeanu: 'Românii au trăit cel mai bine din istorie în 2024, 2025', cu Ciolacu premier
1.286

1.952
VIDEO 'Sunt un microbist' - Sorin Grindeanu, reacție după votul cu scandal din Senat privind berea pe stadioane. Ce urmează în Camera Deputaților
1.952

4.213
VIDEO Sorin Grindeanu a explodat, după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: Amenință că va depune plângeri penale
4.213

6.886
FOTO Doliu în PSD: A murit cel mai votat primar din istoria Constanței
6.886

6.183
Vlad Voiculescu, prima reacție după ce România a pierdut procesul uriaș cu Pfizer: Aruncă pisica în curtea lui Florin Cîțu
6.183
















Comentează