Favoritul democrat pentru candidatura la preşedinţia SUA, Joe Biden, deţine un mic avans în faţa preşedintelui Donald Trump într-un nou sondaj, care a indicat şi faptul că susţinătorii săi nu sunt foarte entuziaşti, ceea ce ar putea să se dovedească punctul nevralgic al campaniei sale, transmite duminică DPA potrivit Agerpres.
Noul sondaj realizat pentru televiziunea ABC şi publicaţia The Washington Post îl prezintă pe Biden în fruntea preferinţelor americanilor cu 49% din intenţiile de vot, faţă de 47% pentru Trump.
Preşedintele american Donald Trump a reuşit să reducă din avantajul pe care-l avea Biden în luna februarie, când sondajele indicau 52% faţă de 45% în favoarea politicianului democrat.
Noul sondaj a arătat şi că susţinătorii lui Trump sunt mai entuziaşti decât cei ai lui Biden. Dintre votanţii democraţilor, doar 24% s-au declarat foarte entuziaşti de Joe Biden - cel mai mic procent înregistrat vreodată de un democrat în acest sondaj.
În ceea ce priveşte economia, 57% dintre persoanele intervievate au susţinut că sunt de acord cu măsurile luate de Trump, iar actualul preşedinte are un avantaj asupra lui Biden în ceea ce priveşte încrederea publică în capacitatea sa de a conduce economia americană.
Cei doi sunt aproximativ la egalitate în ceea ce priveşte încrederea alegătorilor cu privire la capacitatea lor de a se ocupa de epidemia de coronavirus, iar Biden are un uşor avantaj în ceea ce priveşte încrederea pentru capacitatea sa de a administra întregul sistem medical.
Sondajul mai arată că Joe Biden rămâne poziţionat în faţa rivalului său în cursa pentru nominalizarea democrată, Bernie Sanders.
Nu este clar dacă variabila "entuziasm" se va dovedi crucială pentru rezultatul viitoarelor alegeri prezidenţiale, însă în trecut, notează DPA, candidaţii care au avut nuclee de alegători mai puţin entuziaşti au pierdut alegerile.
Alegeri în SUA - Candidatura lui Joe Biden nu este primită cu prea mare entuziasm de alegătorii democraţi
București
9°C
Articole Similare

10
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
10

125
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
125

184
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
184

351
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
351

30
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
30

505
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
505

476
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
476

76
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
76

718
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
718

1.595
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.595

1.388
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.388

116
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
116

2.950
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.950
















Comentează