Aliaţii opozantului rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi au acuzat vineri Google şi Apple că au suprimat aplicaţia de 'vot inteligent' de pe platformele lor, denunţând o 'cenzură', în prima zi a alegerilor legislative ruse din care cea mai mare parte a opoziţiei este exclusă, informează AFP, potrivit Agerpres..
'Astăzi, la 8 dimineaţa ora Rusiei, Google şi Apple au suprimat aplicaţia noastră din magazinele lor de aplicaţii. Adică au cedat şantajului Kremlinului', a declarat pe canalul său Telegram Leonid Volkov, unul dintre aliaţii cei mai apropiaţi ai lui Navalnîi.
Vineri dimineaţa, aplicaţia nu mai apărea în 'magazinele' Google şi Apple, nici în Rusia, nici în Franţa, au constatat jurnalişti ai AFP.
'A suprima aplicaţia lui Navalnîi de pe platforme este un ruşinos act de cenzură politică. Guvernul autoritar şi propaganda ruse vor fi încântaţi', a scris pe Twitter Ivan Jdanov, directorul organizaţiei lui Navalnîi, Fondul de luptă împotriva corupţiei, menţionând Google şi Apple.
'Întreg statul rus şi chiar marile companii din domeniul tech sunt împotriva noastră, însă aceasta nu înseamnă că noi putem renunţa', a declarat pe Telegram echipa lui Navalnîi.
Circa 108 milioane de ruşi sunt chemaţi la urne pentru a alege 450 de deputaţi ai Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului, între 17 şi 19 septembrie, pentru a limita riscul epidemic.
Din închisoarea în care se află, Navalnîi i-a îndemnat pe simpatizanţii său să voteze 'inteligent', susţinând candidaţii - adesea comunişti - cel mai bine plasaţi pentru a-i pune în dificultate pe cei ai partidului puterii, Rusia Unită.
Aplicaţia lui le-ar permite utilizatorilor să afle ce candidat să susţină în circumscripţia lor, potrivit acestei strategii.
Moscova le reproşează giganţilor internetului că refuză să suprime conţinuturile considerate ilegale. Reprezentanţi ai Apple şi Google au fost convocaţi joi în faţa unei comisii a camerei superioare a parlamentului, Consiliul Federaţiei.
Cea mai mare parte a opoziţiei nu are dreptul să participe la scrutin, apogeu al mai multor luni de represalii declanşate odată cu arestarea lui Aleksei Navalnîi, după ce aceasta s-a întors în Rusia în ianuarie din Germania, unde fusese internat în urma unei otrăviri de care el acuză Kremlinul.
Alegeri în Rusia - Google şi Apple au eliminat aplicația 'vot inteligent' a lui Alexei Navalnîi
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

79
Cercetătorii NASA urmăresc un asteroid misterios în formă de cartof: Ar putea fi rămășița unei planete antice
79

804
De ce cea mai puternică armată și economie din lume nu poate pune capăt războiului cu Iranul
804

1.041
Traian Băsescu: România se află într-o poziție diferită față de alte state europene în relația cu SUA, trebuie să-și apere interesele
1.041

697
VIDEO Jurnalistă americană, răpită în plină zi la Bagdad: suspect reținut, operațiuni în desfășurare / UPDATE
697

19
Regatul Unit prelungește acordul cu Franța privind migrația. Negocierile continuă
19

3.376
Răsturnare de situație în cazul asasinării lui Charlie Kirk: glonțul fatal nu ar proveni din arma suspectului
3.376

2.643
"Să se aştepte la distrugere" - Gardienii Revoluţiei amenință dur cele mai mari companii americane în cazul unui nou "asasinat în Iran"
2.643

93
ONU: Legea adoptată în Israel privind pedeapsa cu moartea ar constitui o "crimă de război"
93

2.183
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
2.183

3.488
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
3.488

49
Estonia şi Letonia au detectat activitatea unor drone străine la frontiere
49

1.592
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.592

3.764
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
3.764
















Comentează