Comisia electorală rusă a denunţat sâmbătă atacuri informatice 'din străinătate' împotriva resurselor sale, în a doua zi a votului pentru alegerile legislative, pentru care autorităţile au pus sub presiune giganţii internetului, transmite AFP.
Scrutinul, care se desfăşoară până duminică, are loc după luni de represiuni care au avut ca ţintă mişcarea opozantului Aleksei Navalnîi şi a aliaţilor lui, care i-au chemat pe alegătorii ruşi să 'voteze inteligent' pentru candidaţii aflaţi în cea mai bună poziţie de a-i învinge pe cei ai puterii.
Sâmbătă, autorităţile electorale au afirmat că au fost supuse unui număr de 'trei atacuri' organizate 'din ţări străine'. Potrivit unui responsabil al Comisiei electorale, Aleksandr Sokolciuk, două atacuri au vizat resursele site-ului comisiei, iar un al treilea a fost de tipul 'blocare a accesului'.
'Atacul a fost destul de puternic', a afirmat Sokolciuk, citat de agenţiile de presă ruse, adăugând că alte atacuri sunt 'în pregătire' pentru duminică, ziua principală a votului, care se desfăşoară parţial şi online.
Responsabilul rus nu a precizat care sunt statele acuzate de atac.
Opoziţia rusă a acuzat giganţii Google şi Apple de 'cenzură' pentru că au cedat presiunii guvernului, retrăgând o aplicaţie electorală mobilă anti-Kremlin creată de mişcarea lui Navalnîi.
În prima zi de vot, vineri, observatorii independenţi de la organizaţia Golos au înregistrat peste 2.000 de nereguli.
Aproape niciun candidat care se opune politicii preşedintelui Vladimir Putin nu a fost autorizat să se prezinte la aceste alegeri legislative, care ar urma să fie câştigate de partidul la putere Rusia Unită, totuşi foarte impopular.
Alegeri în Rusia: Comisia electorală denunţă atacuri informatice din străinătate
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

345
Emiratele Arabe Unite, sub tirul atacurilor aeriene: populația este îndemnată să se adăpostească
345

178
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
178

416
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
416

1.137
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
1.137

1.203
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.203

621
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
621

1.912
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.912

987
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
987

109
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
109

2.374
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.374

1.831
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.831

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.450
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.450
















Comentează