Partidul pro-occidental al preşedintelui muntenegrean Milo Djukanovic riscă să piardă puterea pentru prima dată în ultimele trei decenii, în urma alegerilor legislative de duminică încheiate cu un rezultat strâns, dar care dau un foarte uşor avantaj opoziţiei, relatează AFP.
În urma numărării complete a voturilor, comisia electorală a anunţat că formaţiunea preşedintelui Milo Djukanovic, Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS), a obţinut 35,06% din voturi, în timp ce alianţa pro-rusă şi pro-sârbă ''Pentru Viitorul Muntenegrului'', formată în special din partide naţionaliste sârbe, se află pe locul doi, cu 32,55% din voturi.
Alianţa ''Pacea este Naţiunea Noastră'', alcătuită din partide de centru, de asemenea adversare ale DPS, este pe locul trei cu 12,52% din voturi. O altă alianţă, condusă de formaţiunea ecologistă Acţiunea Reformă Unită (URA), are 5,33%.
Deşi este pe primul loc, DPS a obţinut cel mai slab scor electoral de la declararea independenţei, rezultat pus de analişti pe seama saturaţiei alegătorilor faţă de un guvern acuzat de corupţie şi de acaparare a resurselor statului. O altă explicaţie este legea asupra libertăţii religioase care a declanşat o controversă cu Biserica Ortodoxă Sârbă (SPC), întrucât deschide calea trecerii în proprietatea statului a sute de biserici şi mănăstiri ale SPC. Circa 30% dintre locuitorii Muntenegrului se declară sârbi şi dezbaterea în jurul identităţii naţionale este foarte sensibilă.
Partidul Democrat al Socialiştilor (DPS) nu a pierdut niciodată vreun scrutin şi Milo Djukanovic conduce ţara aproape neîntrerupt de la destrămarea Iugoslaviei. Reformist dinamic în opinia unora, ori autocrat corupt, conform altora, el este cel care a condus separarea Muntenegrului de Serbia în 2006 şi intrarea ţării sale în NATO, precum şi apropierea de UE.
Însă anul acesta, DPS a fost nevoit să se confrunte cu o tabără pro-sârbă de dreapta revigorată şi care cere strângerea legăturilor cu Belgrad şi Moscova.
Conform proiecţiilor comisiei electorale, opoziţia ar urma că obţină o majoritate de un singur loc în parlament, respectiv 41 de deputaţi din 81. Nu se ştie însă în ce măsură această opoziţie, formată dintr-o tabără naţionalistă sârbă şi una de inspiraţie civică şi liberală, ar putea crea o alianţă viabilă.
Partidele urmează să iniţieze negocieri post-electorale, în timp ce Djukanovic trebuie să desemneze formaţiunea însărcinată cu formarea guvernului.
Alegeri în Muntenegru - Partidul președintelui Milo Djukanovic riscă să piardă puterea pentru prima dată în ultimele trei decenii
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

8
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
8

11
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
11

14
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
14

34
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
34

2.291
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
2.291

26
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
26

66
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
66

2.253
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
2.253

32
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
32

1.984
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
1.984

2.196
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.196

3.826
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
3.826

2.851
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
2.851
















Comentează