Coaliţia de centru-stânga a preşedintelui argentinian Alberto Fernandez a pierdut controlul celor două camere ale Parlamentului, în urma alegerilor legislative parţiale desfăşurate duminică, potrivit unei surse apropiate guvernului, pe baza proiecţiilor cu aproape 98% din voturi numărate, notează AFP preluat de agerpres.
"Dacă cifrele se confirmă, majoritatea este pierdută în Senat", a declarat sursa pentru AFP.
Coaliţia Frente de Todos (Frontul Tuturor) a preşedintelui Fernandez nu mai dispunea de majoritate în Camera Deputaţilor. În Senat, conform proiecţiilor, coaliţia peronistă la putere ar trece de la 41 de senatori (din totalul de 72) la 35.
Preşedintele Fernandez, la putere din 2019 şi care mai are doi ani de mandat, a anunţat, într-un discurs sub formă de recunoaştere a înfrângerii, o "nouă etapă" de guvernare şi a îndemnat la "o relaţie fructuoasă cu parlamentul".
El a indicat că se va apropia de alte forţe politice în vederea unui "acord asupra unui program cât mai comun" cu "o opoziţie responsabilă, deschisă dialogului şi patriotică".
Potrivit proiecţiilor şi în aşteptarea rezultatelor definitive, coaliţia peronistă, deşi minoritară, ar trebui să rămână grupul cel mai numeros dintre ambele camere. Va pierde însă teren în faţa coaliţiei de centru-dreapta Juntos por el Cambio (Împreună pentru Schimbare) a fostului preşedinte Mauricio Macri (2015-2019).
Potrivit mai multor analişti politici, guvernul minoritar al lui Alberto Fernandez ar urma să-şi vadă spaţiul de manevră mult redus până la alegerile prezidenţiale din 2023. Va fi constrâns la angajarea doar a unor politici consensuale, la crearea de alianţe ocazionale cu independenţi sau micropartide sau chiar să recurgă la decrete.
Cu toate acestea, şeful statului a afirmat duminică seară că păstrează "fermitatea necesară pentru a apăra interesele patriei noastre" în vederea unui "acord viabil" cu FMI, căruia Argentina trebuie să îi ramburseze din 2022 peste 19 miliarde de dolari, dintr-un împrumut de 44 de miliarde acordat sub preşedinţia Macri. "Trebuie să risipim incertitudinile legate de datoriilor nesustenabile ca aceasta", a declarat Alberto Fernandez. "A negocia nu înseamnă a te supune", a adăugat el.
Argentina a revenit în 2021 pe calea creşterii economice, după trei ani de recesiune şi un puternic impact socio-economic al pandemiei de COVID-19, dar se confruntă în continuare cu o inflaţie galopantă (41,8% în 2021), cu peste 40% din populaţie sub pragul de sărăcie.
Alegeri în Argentina: Coaliţia de centru-stânga pierde controlul Parlamentului
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

67
Japonia a desfășurat primele rachete cu rază lungă de acțiune în baza militară Kengun
67

2.675
Serghei Lavrov îl atacă pe Donald Trump: SUA vor schimbarea regimului în Iran și Venezuela pentru a le controla resursele energetice
2.675

22
Lituania va reduce cu 50% prețul biletelor de tren pe fondul scumpirii carburanților
22

7.165
Donald Trump amenință țările din Occident: Nu vom mai fi acolo pentru voi! Duceți-vă și luați-vă singuri petrolul!
7.165

165
Zelenski avertizează Orientul Mijlociu: Dronele FPV pot prevesti o operaţiune terestră
165

5.561
Ucraina a dat peste cap planurile rusești și a lansat o contraofensivă: comandantul-şef al Forţelor Armate ale Ucrainei se laudă acum că a eliberat aproape 500 de kilometri pătrați de teritoriu
5.561

112
Prinţesa Isabella a Danemarcei va efectua serviciul militar în format prelungit
112

3.527
România devine „poarta” din UE pentru Asia: parteneriat strategic cu Pakistanul, în plină criză de aprovizionare
3.527

71
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
71

134
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
134

10.457
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
10.457

86
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
86

126
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
126
















Comentează