Două sondaje efectuate la ieşirea de la urne la alegerile legislative de duminică din Suedia indică un uşor avans pentru tabăra de stânga, condusă de premierul în exerciţiu Magdalena Andersson, relatează AFP şi Reuters.
Potrivit acestor sondaje, stânga ar urma să obţină între 49,8% şi 50,6%, faţă de 48,0% până la 49,2% tabăra de dreapta/extremă-dreapta, informează Agerpres.
În acelaşi timp, conform celor două sondaje realizate pentru televiziunile suedeze SVT şi TV4, formaţiunea de extrema dreaptă Democraţii Suediei (SD, antiimigraţie) ar urma să obţină cel mai mare scor al său de până acum, între 20,5% şi 21,3%.
Magdalena Andersson speră să rămână la putere cu sprijinul unei coaliţii "roşu-verde", ceea ce ar însemna un al treilea mandat de patru ani consecutiv pentru stânga.
Aproape 7,8 milioane de alegători au fost chemaţi la urne în ţara cu 10,3 milioane de locuitori - unde participarea la vot este tradiţional ridicată - pentru a-i desemna pe cei 349 de membri ai Riksdag (legislativ unicameral).
Campania a fost dominată de teme favorabile dreptei: criminalitate şi reglări de conturi între bande, probleme de integrare, explozie a facturilor la energie.
Primele rezultate parţiale, mai fiabile, erau aşteptate la circa două ore după închiderea birourilor de vot, la ora locală 20.00 (18.00 GMT).
Alegeri cu ecou puternic în Europa: extrema dreaptă din Suedia, la un pas de a obține majoritatea
Explorează subiectul
Articole Similare

17
Ambasadorul Israelului în România, despre scopul principal al acţiunilor militare în Iran: Noi vrem să eliminăm ameninţarea existenţială asupra noastră
17

7.549
Ungaria privește cu invidie: România intră în jocul marilor puteri și devine hub strategic pentru 'aurul viitorului'
7.549

3.649
VIDEO Trump, ultimatum pentru armata iraniană: 'Depuneți armele sau veți înfrunta moartea sigură'
3.649

4.853
Erdogan, prima reacție după moartea liderului suprem iranian Ayatollah Khamenei. Turcia, cea mai preocupată de stabilitatea Orientului Mijlociu
4.853

2.105
Configurația astrală din 1989 reapare în februarie 2026, în plină criză cu Iranul. Conjuncția Saturn–Neptun în Berbec, semnătura rupturilor istorice
2.105

1.520
Piețele globale, în alertă maximă: moartea lui Khamenei împinge petrolul spre pragul de 100 de dolari
1.520

3.765
Trump, despre militarii americani uciși în Iran: „Ne așteptăm ca asta să se întâmple, se poate întâmpla în continuare” – Președintele dezvăluie calendarul războiului
3.765

2.708
VIDEO Televiziunea de stat iraniană, ținta unui atac al „inamicului americano-sionist”. Accesul ţării la internetul global a fost întrerupt
2.708

3.102
VIDEO SUA anunță distrugerea cartierului general al Gărzilor Revoluționare din Iran: 'Am tăiat capul șarpelui'
3.102

6.141
Fost ministru de Externe al României, ipoteza care schimbă calculele SUA-Israel: Ce lipsește pentru a schimba regimul din Iran
6.141

2.643
FOTO La aproape 25 de ani de la 11 septembrie, World Trade Center renaște: Turnurile gemene se reconstruiesc în New York, lipite într-o singură clădire zgârie-nori
2.643

768
Cum să profiți la maximum de primăvară: cele 5 sfaturi care îți vor schimba stilul de viață
768

878
Ministrul Oana Țoiu, ultimele date despre românii prinși în conflictul din Orientul Mijlociu. Planurile de evacuare, discutate mâine
878

















Comentează