Prinţesa Grace de Monaco a murit la 14 septembrie 1982, la o zi după ce a pierdut controlul maşinii Rover P6 pe care o conducea pe un drum sinuos de munte de pe Coasta de Azur. La 40 de ani după accidentul care a tulburat lumea întreagă, fiul ei, prinţul Albert al II-lea, mărturiseşte într-un interviu exclusiv publicat sâmbătă de EFE că durerea resimţită la pierderea mamei sale nu s-a atenuat, potrivit Agerpres.
"Se spune că timpul vindecă toate rănile, însă a mea este tot acolo, ne gândim la ea foarte des. Ea a dispărut deja de patru decenii, dar amintirea ei este încă foarte prezentă şi durerea este tot aici, în străfundul inimii", mărturiseşte suveranul dinastiei Grimaldi, care a primit o echipă a EFE în Bureau d'Apparat, unul dintre principalele sale birouri de la Palatul Princiar, construcţie medievală amplasată în acest microstat cu circa 38.000 de locuitori situat în centrul Coastei de Azur.
Între mai multe tablouri de Cezanne, Monet, Warhol şi Picasso care decorează pereţii palatului şi o masă acoperită cu ziare din întreaga lume, prinţul a adus fotografii din colecţia sa privată care o înfăţişează pe mama lui, pe care o descrie drept "protectoare şi confidentă" şi care a dispărut când Albert avea 24 de ani (acum are 64 de ani).
Grace Kelly, muza lui Alfred Hitchcock, întruchiparea eleganţei şi câştigătoarea unui Oscar, a renunţat la o carieră strălucitoare la Hollywood pentru a se căsători, la 27 de ani, cu Prinţul Rainier al III-lea şi a devenit prinţesă de Monaco. Basmul s-a curmat brusc pe o şosea de munte din Turbie. Prinţesa avea 52 de ani şi era însoţită de fiica cea mică, prinţesa Stephanie.
În interviul cu EFE, prinţul Albert al II-lea vorbeşte despre moştenirea mamei sale, abordează zvonurile privind accidentul - s-a speculat că Stephanie, care avea pe atunci 17 ani şi care a supravieţuit accidentului, se afla de fapt la volan - şi curiozitatea gemenilor săi, Jacques şi Gabriella, în vârstă de 7 ani, pentru cariera celebrei lor bunici.
"Nu este nevoie de această comemorare (13 septembrie, ziua accidentului, şi 14 septembrie, ziua când Grace de Monaco a murit din cauza rănilor) pentru a mă gândi la mama noastră. Nu în fiecare zi, dar foarte des ne gândim la ea în cursul unui an. Sunt momente - mi se întâmplă şi în ceea ce-l priveşte pe tata - în care mă gândesc că sunt pe aici pe undeva, că-i vom vedea pe un drum, pe o stradă, pe un coridor al palatului. Prezenţa este încă foarte vie printre noi. Este adevărat că 40 de ani reprezintă o comemorare importantă, a murit de multă vreme. Tata, mai recent (în 2005). Dar cred că amintirea este prezentă, foarte vie şi pentru cele două surori ale mele (Caroline şi Stephanie) şi pentru toţi cei care au cunoscut-o", a declarat prinţul Albert al II-lea.
Întrebat ce sfaturi a primit de la mama sa, prinţul Albert al II-lea a răspuns: "Răbdarea, să ştii să-i asculţi pe ceilalţi, să fii generos, să ţii cont de ceilalţi, o oarecare capacitate de a fi sociabil. Şi, mai ales, solidaritatea, generozitatea pe care a demonstrat-o prin intermediul unor acţiuni caritabile".
"Ea avea ceea ce numim inteligenţă emoţională, era ceva natural la ea, o calitate adesea uitată, ştia cum să se poarte cu ceilalţi şi să dea dovadă de umanism", şi-a amintit prinţul monegasc.
Întrebat despre zvonurile care au circulat la moartea mamei sale, prinţul Albert a recunoscut că l-a durut să audă "aceste zvonuri şi supoziţii, despre care nu vreau să vorbesc". Albert al II-lea a mai spus că, "din păcate, publicului în general şi mass-media în special le place să caute o explicaţie atunci când nu o au sau când au informaţii puţine sau insuficiente".
Albert de Monaco: Se spune că timpul vindecă toate rănile; a mea e tot acolo (interviu EFE)
Explorează subiectul
Articole Similare

6
Vaticanul i-a cerut unei comunităţi catolice tradiţionaliste să renunţe la numirea propriilor episcopi
6

19
O femeie din Germania, însărcinată cu gemeni pentru a treia oară
19

5
Operaţiune a Poliţiei franceze la Muzeul Luvru după suspiciuni de fraudă cu bilete
5

567
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
567

10
Trupa Coma a lansat single-ul Hei!
10

19
Expoziţie foto-documentară dedicată descoperirilor arheologice de pe şantierul autostrăzii Sibiu-Piteşti, la Muzeul Judeţean
19

35
O fetiţă de nouă luni, cel mai tânăr "cititor" al Bibliotecii Judeţene Sibiu
35

8
Deciziile CNA - confirmate de instanţe în proporţie de 92% în ultimii 10 ani
8

13
"Aducerea acasă a lui Brâncuşi - 150 de ani de la naştere" - eveniment cultural cu participare italiană
13

8
Opţionalul 'Ora cu şi pentru animale' va fi introdus în şcoli, la nivel naţional
8

6
"Şezătoarea cuvântului" - mii de elevi descoperă lectura alături de personalităţi publice
6

10
"Ultima reţetă" - un thriller culinar despre iubire, mister şi lumea intensă a gastronomiei de top, în cinematografe
10

14
Care sunt cele mai sănătoase nuci și beneficiile lor unice, potrivit nutriționiștilor
14

















Comentează