Albania şi-a declarat sprijinul luni pentru Kosovo în disputa vamală pe care a declanşat-o cu Belgradul impunând taxe de 100% asupra produsele sârbe, relatează France Presse preluată de Agerpres.
"Aceasta este o reacţie politică împotriva statului ce înjunghie Kosovo pe la spate", a declarat prim-ministrul albanez Edi Rama, sosit la Pec (vestul Kosovo) să semneze cu micul său vecin un acord de uniune vamală ce va intra în vigoare la mijlocul anului 2019.
La Belgrad, ministrul sârb al afacerilor externe Ivica Dacic a estimat că "acum nu mai are niciun sens să se ţină reuniuni de cooperare regională după ceea ce a declarat Rama şi după întâlnirea sa" cu omologul kosovar Ramush Haradinaj.
Relaţiile dintre Serbia şi Kosovo evoluează foarte rău şi dialogul lor este blocat de luni de zile.
Săptămâna trecută, în ziua următoare unui eşec de a se integra în Interpol pentru care a acuzat Belgradul, Pristina a impus taxe vamale de 100%. Condamnată de Uniunea Europeană, această măsură va rămâne în vigoare atât timp cât Serbia nu recunoaşte independenţa Kosovo, a avertizat Ramush Haradinaj.
Belgradul înscrie în Constituţia sa tutela asupra fostei sale provincii populate majoritar de albanezi, care şi-a declarat independenţa în 2008. Cu toate acestea, veto-urile chinez şi rus îi blochează acesteia calea de a adera la ONU.
La întâlnirea lor, Ramush Haradinaj şi Edi Rama au anunţat de asemenea că nu vor mai exista taxe de "roaming" pentru telefoanele mobile folosite de cetăţenii lor.
Oficialii sârbi acuză în mod repetat Tirana şi Pristina că au intenţia să formeze o "Albanie Mare", ceea ce acestea neagă.
Ultimul conflict ce a condus la dezintegrarea Iugoslaviei, războiul din Kosovo dintre forţele sârbe şi rebelii separatişti albanezi din Kosovo, a făcut peste 13.000 de morţi (1998-99). El s-a încheiat când o campanie de bombardamente occidentale a forţat Serbia lui Slobodan Milosevic să-şi retragă trupele, aminteşte AFP.
Albania sprijină Kosovo în disputa sa vamală cu Belgradul
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

61
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
61

988
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
988

106
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
106

1.501
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
1.501

581
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
581

51
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
51

1.564
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
1.564

2.962
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
2.962

1.577
Dezastru aviatic în Crimeea: un avion militar rus s-a prăbușit. Bilanțul tragic al victimelor
1.577

383
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Dronele rusești au atacat orașul Odesa, lovind un bloc cu nouă etaje
383

573
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
573

456
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
456

5.821
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
5.821
















Comentează