Răspândirea unor forme mortale de listerioză, boală contactată de om în principal în urma consumului de alimente infectate, reprezintă o problemă alarmantă pentru Uniunea Europeană, conform unui raport întocmit de Agenţia Europeană pentru Securitatea Alimentelor în colaborare cu Centrul European pentru Prevenirea Îmbolnăvirilor, transmite AFP miercuri.
"În perioada 2012 - 2013, cazurile de listerioză au sporit cu 8,6%", confirmând tendinţa de creştere care a început să se manifeste din 2008, conform raportului .
Statele membre ale UE au semnalat 1.763 de cazuri de îmbolnăvire în 2013. Acest număr în sine nu pare alarmant, dar "infecţiile semnalate sunt forme invazive, foarte severe ale maladiei, care prezintă un nivel al mortalităţii mai ridicat decât celelalte boli de origine alimentară", se mai precizează în raport.
În total, la nivelul UE au fost semnalate 191 de decese în urma contactării acestei maladii transmise de la animal la om în mod direct sau prin consumul de alimente de provenienţă animală.
Peştele afumat şi brânzeturile se numără printre alimentele care pot fi infectate. Persoanele în vârstă şi femeile însărcinate reprezintă grupurile cele mai expuse la complicaţii în urma infectării.
De cealaltă parte, în ceea ce priveşte salmoneloza, se înregistrează o scădere a numărului de îmbolnăviri pentru al 8-lea an consecutiv: 82.694 de cazuri (-7,9%) datorită succesului programelor de luptă împotriva salmonelei aplicate de crescătorii de păsări.AGERPRES
ALARMĂ de LISTERIOZĂ în Uniunea Europeană
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

3.999
Noua „modă” de Paște: carnea care începe să înlocuiască mielul, la același preț, dar considerată mai sănătoasă
3.999

759
Atenție la cozonaci și prăjituri de Paște: de unde cumperi și ce trebuie să verifici înainte să le pui pe masă
759

3.665
Care e starea lui Mircea Lucescu, după ce a ajuns la Spitalul Universitar
3.665

3.372
De ce te trezești obosit, chiar dacă dormi mult: Greșeala pe care majoritatea oamenilor o fac
3.372

165
VIDEO ÎPS Teodosie a mărșăluit pe stradă la Marșul pentru Viață: 'Nu există ceva mai valoros decât viața, care vine de la Dumnezeu'
165

2.044
Procesul României și al Poloniei cu Pfizer, subiect fierbinte în presa externă: Ungaria are o audiere separată
2.044

1.423
Val antivaccinist în România, în paralel cu cazuri de malarie „importate” din Africa. Avertismentul ministrului Sănătății
1.423

398
Obiceiul alimentar care te poate ajuta să scapi de kilogramele nedorite
398

83
Spitalele regionale din Craiova și Iași, pe drumul spre finalizare în 2028
83

50
Alexandru Rogobete despre vaccinarea anti-HPV în farmacii: „Este posibil”
50

141
Rogobete propune un master profesional pentru absolvenții de Medicină care nu intră la rezidențiat
141

840
Războiul din Iran poate duce la creșterea prețului medicamentelor! Rogobete: Românii să nu își facă stocuri!
840

3.925
Șpaga din spitale e mai rea ca nosocomialele! Rogobete cere instituțiilor statului să deschidă anchete
3.925
















Comentează