Echipa egipteană de fotbal Al Ahly a cucerit Supercupa Africii pentru a opta oară în istoria sa, învingând cu scorul de 6-5, la loviturile de departajare, formaţia marocană Raja Casablanca, într-o partidă disputată miercuri la Al Rayyan, în Qatar.
La finalul timpului regulamentar de joc, scorul a fost egal, 1-1. Raja a deschis scorul în prima repriză, printr-un autogol al lui Yasser Ibrahim (13), egiptenii reuşind să restabilească egalitatea în finalul jocului (90), prin Taher Ibrahim, introdus în joc în minutul 77.
La penalty-uri, fundaşul lateral Abdelilah Madkour, aflat la originea golului marocanilor, a şutat mingea peste bara transversală, consfinţind succesul egiptenilor.
Acest nou succes nu face decât să întărească dominaţia lui Al Ahly în fotbalul african. Clubul din Cairo are acum în palmares opt Supercupe continentale, zece trofee ale Ligii Campionilor Africii şi o Cupă a Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF).
Supercupa Africii, în care s-au înfruntat câştigătoarea Ligii Campionilor (Al Ahly) şi cea a Cupei CAF (Raja Casablanca) a fost organizată pentru a treia oară în Qatar, după 26 de ediţii desfăşurate pe continentul african.
Al Ahly a cucerit Supercupa Africii pentru a opta oară
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

10
Olympique Lyon îl transferă definitiv pe Martin Satriano la Getafe CF
10

18
Rapid București, prima finalistă a Ligii Naționale după victoria cu FCC Baschet UAV Arad
18

37
Nicolae Stanciu: Toată lumea e mai liniştită şi bucuroşi să ştim că e bine şi are o stare stabilă acum. A fost un şoc
37

29
Ionel Gane, secundul naţionalei: Suntem mai bine, pentru că şi nea Mircea este mai bine
29

19
CSO Voluntari învinge Dinamo București cu 3-0 în semifinalele Diviziei A
19

19
FC Bihor Oradea îl transferă pe Bogdan Vătăjelu până în vară
19

32
Uli Hoeness: 'Dacă Isak valorează 150 de milioane de euro, atunci Harry Kane ar trebui să valoreze 250'
32

23
Tribunalul din Nantes respinge cererea Cardiff în cazul transferului lui Emiliano Sala
23

3.603
Informații de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Medicii au decis ce intervenție vor face
3.603

227
Ofertă uriașă pentru Cosmin Olăroiu. Clubul este pregătit să înceapă negocierile
227

143
Max Verstappen nu se răzgândește. Ar putea părăsi Formula 1: 'Nu mai este ceea ce vreau să fac'
143

27
Andreea Dragoman pierde cu a treia jucătoare a lumii la debutul la Cupa Mondială de tenis de masă
27

100
Carlos Alcaraz rămâne lider mondial. Cine este jucătorul român cel mai bine clasat
100
















Comentează