Constructorul aeronautic european Airbus este pe punctul de a încheia anul 2019 cu o creştere a carnetului de comenzi, după ce a înregistrat mai multe contracte de vânzări decât livrări de aparate, graţie în special unei cereri solide venite din Asia, a declarat miercuri unul dintre directorii de top de la Airbus, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Directorul de vânzări de la Airbus, Christian Scherer, a lăsat să se înţeleagă că în acest an comenzile brute primite de Airbus vor depăşi pragul de 1.000 de unităţi, ceea ce ar reprezenta o creştere de cel puţin 20% comparativ cu 2018. Această performanţă robustă a venit în pofida tensiunilor comerciale şi a tarifelor impuse de Washington pentru avioanele Airbus, ca urmare a disputelor comerciale transatlantice, însă Scherer a insistat că tarifele vamale suplimentare reprezintă o problemă foarte serioasă pentru companiile aeriene care comandă avioane.
Precizând că până acum Airbus a primit comenzi pentru 940 de aparate, Scherer a spus că producătorul european speră să ajungă la un prag istoric până la finele anului, un semnal clar că va trece pragul de 1.000 de aparate comandate. Scherer a mai spus că în acest an comenzile nete primite de Airbus vor depăşi volumul aparatelor livrate.
În primele 11 luni, constructorul european a înregistrat comenzi brute pentru 940 de avioane şi comenzi nete pentru 718 aparate. Pe partea de livrări, Airbus mizează pe întregul an pe 760 de avioane livrate, după ce a fost nevoit să îşi revizuiască acest obiectiv din cauza întârzierilor apărute în producţia modelului A321neo.
Conform acestor estimări, în acest an Airbus va devansa rivalul american Boeing atât la capitolul comenzi primite cât şi după numărul de avioane livrate clienţilor, în condiţiile în care cel mai bine vândut avion al Boeing, modelul 737 MAX, rămâne blocat la sol, iar recent a fost şi oprită producţia acestui model.
Anterior, Boeing a anunţat că în primele 11 luni ale anului a primit comenzi pentru 243 de avioane şi a livrat 345 de avioane. În mod normal, companiile aeriene plătesc pentru avioanele comandate unui constructor aeronautic în momentul în care li se livrează avioanele, ceea ce face din numărul de aparate livrate un indicator important pentru situaţia în care se află cei doi mari producători mondiali de avioane.
Scherer a dezminţit că Airbus va profita de pe urma deciziei Boeing de a suspenda producţia avionului 737 MAX, subliniind că întreruperile de producţie de la Boeing vor afecta întregul sector.
"Suntem o industrie în creştere. Atunci când ai o situaţie în care un jucător nu îşi joacă rolul care îi revine, acest lucru este extrem de perturbator", a spus Scherer, referindu-se la echilibrul de pe piaţa aeronautică
Airbus a avut vânzări solide în acest an, grație succesului modelului A321
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

6
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
6

4
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
4

7
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
7

6
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
6

9
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
9

14
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
14

12
Rusia urmează să trimită un al doilea petrolier în Cuba
12

2.735
Ministrul român de Externe anunță prima expoziție cu tezaurul furat: „Informațiile sunt încurajatoare!”
2.735

3.885
ALERTĂ, ca pe vremea lui Ceaușescu: „Raționalizarea energiei ar putea avea loc în curând”, avertizează șeful Agenției Internaționale pentru Energie
3.885

278
Irakul ocolește Strâmtoarea Ormuz și reia exporturile de petrol
278

6.799
Retragerea SUA din NATO - Democrații și Republicanii americani fac front comun împotriva lui Trump
6.799

96
Rusia este pregătită să contribuie la soluționarea conflictului din Iran, anunță Kremlinul
96

7.159
Coiful de la Coțofenești - Ministerul Culturii face o precizare importantă / Fost director: „Coiful a fost scăpat, ulterior îngropat!”
7.159
















Comentează