Specialiştii români vor contribui la unul dintre cei mai sofisticaţi şi avansaţi roboţi spaţiali - un braţ robotic ce va fi folosit pentru preluarea mostrelor de rocă şi praf şi trimiterea lor pe Pământ, potrivit Agerpres.
"Echipa din România va dezvolta trei seturi de echipamente de validare electronică la sol (EGSE - Electronic Ground Support Equipment). Două dintre ele vor fi utilizate în Italia la sediul Leonardo şi unul va fi livrat direct către NASA JPL, în SUA, pentru ultimele verificări înainte de lansare", informează un comunicat al Agenţiei Spaţiale Române (ASR) transmis, miercuri, AGERPRES.
În cadrul misiunii, braţul robotic european - Sample Transfer Arm (STA) - va juca un rol esenţial. Acesta va fi lansat spre Marte în a doua jumătate a acestui deceniu şi va amartiza în apropierea locaţiei rover-ului american Perseverance, care adună în prezent probe de pe planeta Marte. Capabil să "vadă", să "simtă" şi să ia decizii autonome, Sample Transfer Arm va identifica, va ridica şi va transfera tuburile ce conţin aceste mostre într-un container ce va fi lansat pe orbita planetei Marte de un lansator numit Mars Ascent Vehicle (MAV). Mai departe, containerul va fi preluat de un modul dezvoltat complet în Europa şi adus înapoi pe Pământ.
GMV România contribuie şi la Perception Unit a cărui dezvoltare este coordonată de GMV Spania - o unitate electronică ce joacă un rol important în manevrarea braţului robotic. În această unitate se află camere care furnizează informaţii pentru algoritmii braţului, astfel încât acesta să poată recunoaşte şi ridică mostrele în siguranţă.
GMV România contribuie la activităţile de design mecanic şi structural pentru Perception Unit, realizate de un grup de sub-contractori din mai multe ţări. Echipa din România oferă, de asemenea, suport colegilor din Spania şi pentru dezvoltarea algoritmilor care ajuta braţul să "vadă" în jurul său.
"Contribuţia industriei şi mediului de cercetare din România în această misiune NASA-ESA de pionierat este rezultatul concret al eforturilor ROSA de a promova dezvoltarea în ţara de capabilităţi relevante pentru misiuni de explorare planetară. Am susţinut participarea României la programul opţional al Agenţiei Spaţiale Europene de explorare robotică şi cu echipaj uman tocmai pentru a oferi actorilor spaţiali din România şansa de a participa la proiectele ESA din acest domeniu, pentru a-şi creşte gradul de maturitate tehnologică şi pentru a exista un schimb de cunoştinţe între specialiştii din România şi cei din Europa şi chiar Statele Unite ale Americii", a declarat doctorul Marius-Ioan Piso, Preşedintele Agenţiei Spaţiale Romane (ROSA).
Drept urmare, în cadrul misiunii Mars Sample Return, echipamente dezvoltate integral în România vor zbura pe Marte, jucând un rol important pentru bună desfăşurare a misiunii.
Consorţiul industrial european implicat în construcţia braţului reuneşte companii din Spania, Franţa, România, Danemarca, Grecia, Elveţia şi Republica Ceha, sub conducerea companiei Leonardo. Aceştia vor proiecta, fabrica, integra şi testa braţul robotic.
Agenţia Spaţială Română: Braţ robotic folosit pe Marte, construit cu ajutor românesc
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

72
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
72

1.789
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.789

2.095
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.095

2.093
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.093

100
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
100

5.529
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.529

1.447
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.447

3.262
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.262

122
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
122

105
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
105

183
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
183

7.014
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.014

2.963
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.963
















Comentează