Rusia a lansat la 30 septembrie o campanie de lovituri aeriene pentru a sprijini ofensiva terestră a forţelor regimului preşedintelui Bashar al-Assad în diferite provincii din Siria. Care sunt însă rezultatele o lună mai târziu?, comentează vineri France Presse.
Rusia a lansat raiduri aeriene în 10 din cele 14 provincii din Siria, între care şi cele controlate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), precum Raqa şi Deir Ezzor.
Majoritatea bombardamentelor au vizat însă provinciile Hama (centru), Idleb (nord-vest), Alep (nord), Homs (centru) şi Latakia (vest), unde forţele guvernamentale luptă împotriva rebelilor.
Potrivit unui bilanţ stabilit de AFP pe baza comunicatelor Ministerului rus al Apărării şi declaraţiilor şefului operaţiunii militare din Siria, generalul Andrei Kartapolov, armata rusă a bombardat 969 de ţinte "teroriste" în timpul celor 1.008 raiduri aeriene.
În această săptămână, pentru prima dată, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală), avioanele ruseşti au bombardat provincia Deraa, lărgindu-şi raza de acţiune.
Singurele provincii "ferite" de raidurile ruseşti sunt Tartus (vest) şi Suwayda (sud), controlate de regim, Hasaka (nord-est), controlată atât de forţele kurde cât şi de cele ale regimului, şi Quneitra, pe platoul Golan (sud).
Rusia deţine din 1971 o bază navală logistică la Tartus, însă ea acţionează în principal de pe aeroportul militar pus la dispoziţie de regimul Assad în provincia Latakia. Aceste două baze sunt protejate de sute de paraşutişti şi unităţi de comando ale Marinei, care nu intervin însă în teatrul de operaţiuni.
Comunicatele Ministerului rus al Apărării fac referire la raiduri lansate de avioane de luptă Su-24, Su-25, Su-30 şi Su-34. Ministerul a precizat că elicopterele sale sunt prezente şi ele în Siria, însă nu sunt menţionate în raiduri.
Pe 7 octombrie, ministerul a afirmat că nave de război aflate în Marea Caspică au lansat 26 de rachete de croazieră împotriva a 11 ţinte din Siria.
Rusia afirmă că operaţiunile sale vizează Statul Islamic şi alte grupuri "teroriste", însă Occidentul acuză Moscova că aviaţia sa vizează în principal rebelii moderaţi şi islamiştii mai degrabă decât SI.
În mai multe provincii vizate, precum Hama, Latakia şi Idlib, există o prezenţă relativ redusă a combatanţilor SI, aminteşte AFP.
Organizaţiile moderate siriene, susţinute de SUA, au acuzat Moscova că loviturile aeriene le vizează direct. Gruparea Suqour Al-Jabal a afirmat la începutul lunii octombrie că un depozit al său de arme din provincia Alep a fost distrus de bombardamente lansate de avioanele ruseşti.
Intervenţia rusă a ridicat însă moralul forţelor regimului care băteau în retragere în faţa rebelilor. Ele au lansat prima lor ofensivă terestră pe 7 octombrie în nordul provinciei centrale Hama. Scopul lor este să recâştige controlul asupra autostrăzii care leagă Homs de Alep, capitala economică a ţării. Rezultatele sunt însă incerte: după ce au cucerit mai multe localităţi de la rebeli, ele nu au reuşit să păstreze controlul decât asupra a trei dintre acestea.
Loviturile lansate de Rusia au făcut 595 de morţi, două treimi fiind membri ai grupărilor armate şi o treime civili, conform OSDO. Potrivit ultimului bilanţ oferit joi, 279 de rebeli moderaţi şi islamişti aliaţi Frontului Al-Nosra, aripa siriană a grupării Al-Qaida, au fost ucişi, precum şi 131 de jihadişti ai grupării Statul Islamic. 185 de civili, între care 46 de femei şi 48 de copii, au fost şi ei ucişi. Moscova neagă însă că raidurile sale aeriene ar fi ucis civili.AGERPRES
AFP: Ce s-a schimbat după cele 30 de zile de lovituri aeriene ruseşti în Siria?
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

870
VIDEO Atac puternic al Iranului - Depozitele de combustibil ale aeroportului din Kuweit sunt în flăcări
870

1.140
Lovitură dramatică pentru cei care au investiții în aur: cea mai mare scădere lunară din ultimii 17 ani
1.140

28
Clădiri din Tokyo, zguduite de un cutremur cu magnitudinea 5; nicio avertizare de tsunami
28

63
Liderii europeni critică înregistrările în care Szijjártó se oferă să acorde sprijin Rusiei
63

41
VIDEO Ciocniri între studenţi şi poliţie la Belgrad, după percheziţii în birourile Universităţii
41

2.479
Telegrama lui Marco Rubio - SUA lansează o ofensivă diplomatică la nivel mondial
2.479

2.541
Prințul William face ceva ce n-a mai făcut nimeni înaintea lui: cum se pregătește pentru momentul încoronării
2.541

258
Iranul are 'voința necesară' pentru pace, dar pune condiții stricte pentru oprirea războiului
258

2.398
Sfârșitul erei Viktor Orban? Înregistrările audio cu Lavrov și Szijjártó devin muniție politică pentru opoziție înainte de scrutinul decisiv din aprilie
2.398

815
Armele pentru Ucraina nu pleacă spre Orientul Mijlociu. Kievul face anunțul care liniștește frontul ucrainean
815

73
Finlanda: o aeronavă fără pilot s-a prăbuşit în apropierea frontierei cu Rusia
73

2.164
Gărzile Revoluției din Iran anunță lista celor 17 corporații americane pe care le vor ataca, dacă vor mai fi uciși lideri iranieni
2.164

3.954
'Iranul trebuie să fie readus în epoca de piatră': Trump face cea mai clară declaraţie cu privirea la data încheierii operaţiunii militare
3.954
















Comentează