Omul de afaceri Nelu Iordache, patronul companiei Romstrade, a fost condamnat definitiv marţi de Curtea de Apel Bucureşti la 6 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat alături de foşti şefi de la CNADNR Craiova de nereguli în atribuirea unui contract privind modernizarea Transalpina, transmite Agerpres.
De menţionat că la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Nelu Iordache fusese achitat.
Patronul Romstrade se află în prezent în penitenciar, unde execută o altă condamnate definitivă de 11 ani şi 9 luni de închisoare, într-un dosar legat de fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad.
În dosarul "Transalpina" au mai fost condamnaţi la pedepse cu suspendare foşti şefi şi angajaţi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: Adrian Lumezeanu (director regional) - 4 ani cu suspendare, Doina Ilie (director economic) - 4 ani cu suspendare, Delia Mihaela Nedelcu (şef Serviciu organizare şi derulare achiziţii) - 3 ani şi 6 luni cu suspendare, Florina Iovan (persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv) - 3 ani şi 6 luni cu suspendare.
În cazul lui Emil Ion Pană, consilier juridic, a fost încetat procesul penal ca urmare a decesului acestuia.
Pe latură civilă, instanţa a dispus ca Nelu Iordache şi ceilalţi condamnaţi să plătească în solidar către CNADNR suma de 45,7 milioane lei reprezentând daune materiale.
Procurorii anticorupţie spun că angajaţii CNADNR Craiova, Adrian Lumezeanu, Doina Ilie, Delia Nedelcu şi Emil Pană, au încălcat legea privind achiziţiile publice, semnând, la data de 5 septembrie 2008, un contract privind modernizarea DN 67C Bengeşti - Sebeş pe o porţiune de 148 km (Transalpina), cu o societate reprezentată de omul de afaceri Nelu Iordache.
"În cuprinsul documentului a fost introdusă o clauză diferită de prevederile documentaţiei de atribuire, potrivit căreia plata lucrărilor de către CNADNR se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în lei la cursul BNR euro/leu valabil la data plăţii. Această clauză a fost introdusă la solicitarea omului de afaceri care a şi condiţionat semnarea contractului de introducerea acestei modificări", se arată în comunicatul citat.
Astfel, în perioada 2008 - 2012, pentru facturile emise, firma omului de afaceri a primit un număr de 48 de bilete la ordin care, ulterior, au fost vândute către mai multe instituţii de credit.
"În urma acestui demers infracţional a fost cauzat CNADNR un prejudiciu în sumă de 45.798.769 lei, reprezentând echivalentul diferenţei de curs valutar dintre momentul emiterii unui număr de 48 de bilete la ordin în euro şi momentul plăţii lor în lei. În acelaşi timp, a fost obţinut un folos patrimonial pentru firma reprezentată de inculpatul Iordache Nelu, constând atât în transferul riscului valutar din sarcina acestuia în sarcina CNADNR, cât şi în obţinerea unui preţ mai bun pentru biletele la ordin vândute decât ar fi obţinut dacă ar fi fost emise în lei", mai arăta DNA.
Afaceristul Nelu Iordache, condamnat definitiv din nou: A primit încă 6 ani de închisoare, după cei 11 ani din alt dosar
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

0
Cătălin Predoiu îi scoate la "careu" pe prefecți, chiar de ziua lor: "Acolo unde instituțiile statului funcționează bine în teritoriu, cetățeanul simte direct acest lucru"
0

1.034
ÎCCJ schimbă măsurile în dosarul Potra: fiul și nepotul lui Horațiu Potra scapă de arest, mercenarul rămâne în spatele gratiilor
1.034

2.577
VIDEO Călin Georgescu, mesaj pentru români după ieșirea de la Curtea de Apel: "România este condamnată de către actualul guvern la neputință pentru a fi exploatată". Ce a spus despre acordul Mercosur
2.577

34
Elevii intră în vacanţă vineri după finalizarea cursurilor
34

12
Sorin Ţiplea ('Didactica' Vaslui): "Simulările sunt o radiografie de moment. ce contează este intervenţia ulterioară a profesorului"
12

1.713
"Război" în online între Cătălin Drulă și Ciprian Ciucu pe bugetul Capitalei: O oportunitate ratată vs. Te rog nu dezinforma
1.713

919
Jaf la un cazinou din Caransebeș. Doi indivizi mascați cu cagule au atacat o angajată
919

2.533
Avocatul lui Cristian Anton acuză „judecata publică” și pune sub semnul întrebării imparțialitatea instanței: „Scopul este compromiterea iremediabilă a persoanei”
2.533

2.818
ALERTĂ hidrologică! INHGA a emis Cod portocaliu de inundații în 5 județe din țară și Cod galben în 17 județe (HARTA)
2.818

4.192
Dacia vrea să lanseze un model care costă doar 6.000 de euro. Este prima dată în 20 de ani când se întâmplă așa ceva
4.192

66
Atenție, șoferi! Restricţii de circulație pe DEX 12 Piteşti-Craiova. Anunțul Infotrafic
66

2.308
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
2.308

3.212
VIDEO Furau curent, la propriu, mascații le-au tăiat firele! 20 de percheziții în Mureș
3.212
















Comentează