Aeroportul de pe insula spaniolă La Palma a fost din nou închis joi dimineaţă din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului Cumbre Vieja, care durează de două săptămâni şi jumătate, a anunţat compania care gestionează aeroporturile spaniole (Aena), potrivit AFP, citat de agerpres.
"Aeroportul nu mai este operaţional în acest moment", a indicat o purtătoare de cuvânt a Aena, adăugând că trebuie "curăţată cenuşa" care se acumulează pe piste pentru ca aeroportul să poată fi redeschis.
Închiderea, a doua de la erupţia vulcanului, pe 19 septembrie,"poate să nu dureze mult", a adăugat purtătoarea de cuvânt.
Încă din noaptea de miercuri spre joi, compania aeriană Binter a avertizat că îşi anulează zborurile.
"Mâine, 7 octombrie, toate zborurile noastre pentru La Palma sunt anulate. Această suspendare va dura până când condiţiile se vor îmbunătăţi şi vom putea zbura în siguranţă", a postat miercuri seara pe Twitter compania aeriană.
Un anunţ similar a fost făcut şi de competitorul său, Canaryfly, care a indicat pe aceeaşi reţea de socializare: "Informaţii importante: suspendăm din nou temporar toate zborurile noastre către şi dinspre La Palma".
Întrerupte pentru scurt timp pe 25 septembrie din cauza deteriorării condiţiilor de siguranţă, legăturile aeriene cu insula se reluaseră treptat.
Erupţia vulcanului Cumbre Vieja, care nu s-a soldat până în prezent cu morţi sau răniţi, a dus la evacuarea a peste 6.000 de persoane şi a provocat pagube enorme pe această mică insulă de 85.000 de locuitori.
Aeroportul de pe insula spaniolă La Palma a fost din nou închis din cauza norului de cenuşă provocat de erupţia vulcanului Cumbre Vieja
București
22°C
Articole Similare

7
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
7

22
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
22

34
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
34

1.805
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.805

2.304
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
2.304

2.961
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.961

2.997
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.997

2.642
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.642

2.746
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.746

3.831
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.831

51
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
51

3.891
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.891

3.148
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.148
















Comentează