Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Adrian Chesnoiu, a dispus intensificarea acţiunilor de control privind verificarea modului de respectare a legislaţiei specifice din domeniul comercializării legumelor şi fructelor proaspete, provenite din producţia autohtonă, import şi comerţ intraunional, potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.
"Decizia ţine cont de specificul lunii decembrie reprezentat de sărbătorile de iarnă şi trecerea în noul an, când volumul vânzărilor de legume şi fructe proaspete înregistrează o creştere semnificativă", se menţionează în comunicat.
Astfel, vor fi supuse controalelor de conformitate loturile de legume şi fructe comercializate prin reţelele en-detail/cash&carry, tip marketuri/supermarketuri/hipermarketuri.
"Experţii pe care MADR îi are la nivel central, dar şi în teritoriu, vor face controale inopinate la magazinele care comercializează legume-fructe, pentru a verifica nivelul calităţii produselor. Pentru că am primit foarte multe reclamaţii în acest sens, avem această datorie faţă de români! În acelaşi timp, trebuie să protejăm producătorii şi să îi încurajăm să-şi continue activitatea, întărindu-şi capacităţile de producţie, astfel încât să devină sustenabili în piaţă. Aşadar, îi îndemn pe toţi românii să consume produse româneşti, rolul nostru ca stat fiind acela să ne asigurăm că acele produse, pe care ei le consumă, sunt sigure şi de calitate foarte bună!", a afirmat ministrul Adrian Chesnoiu.
Controalele au drept scop depistarea, sancţionarea şi eliminarea tuturor abaterilor de la legislaţia specifică din domeniul producerii, depozitării, transportului şi comercializării legumelor şi fructelor proaspete, provenite din producţia autohtonă, import şi comerţ intraunional, în reţelele menţionate.
În perioada următoare, ministrul Adrian Chesnoiu a anunţat că va fi încheiat un protocol de colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române şi cu direcţia Generală a Vămilor din cadrul Ministerului de Finanţe, care va permite efectuarea de controale încrucişate pentru a verifica anumite aspecte ce ţin de importurile de legume şi fructe proaspete.
Adrian Chesnoiu ia la verificat modul de respectare a legislaţiei din domeniul legumelor şi fructelor proaspete
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

243
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
243

1.104
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.104

1.434
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.434

30
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
30

44
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
44

578
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
578

10
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
10

870
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
870

4.741
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.741

1.431
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.431

65
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
65

917
BYD domină piața mașinilor care nu depind 100% de combustibil!
917

44
Ministrul italian al Afacerilor Europene atrage atenția: UE ar putea îngheţa reglementările privind deficitul bugetar dacă războiul din Iran continuă
44
















Comentează