Administraţia preşedintelui american Donald Trump a anunţat vineri anularea a peste 200 de milioane de dolari ajutoare palestinienilor din Cisiordania şi Fâşia Gaza, relatează AFP.
"La solicitarea preşedintelui, vom redirecţiona peste 200 de milioane de dolari prevăzute iniţial pentru programe în Cisiordania şi Fâşia Gaza. Aceste fonduri vor merge la programe de înaltă prioritate în alte părţi", a declarat presei un oficial cu rang înalt din Departamentul de Stat, fără să ofere detalii în legătură cu destinaţia acestora.
Decizia a intervenit după o "analiză a asistenţei americane pentru Autoritatea Palestiniană şi în Cisiordania şi Fâşia Gaza cu scopul ca aceste fonduri să fie cheltuite conform intereselor naţionale americane", a subliniat el.
Departamentul de Stat a subliniat că a "ţinut cont de provocările cu care se confruntă comunitatea internaţională pentru a furniza asistenţă în Fâşia Gaza, unde controlul Hamas pune în pericol viaţa locuitorilor şi agravează o situaţia umanitară şi economică deja dezastruoasă".
În ianuarie, Statele Unite au tăiat drastic contribuţia lor la Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA).
Relaţiile sunt îngheţate între Washington şi Autoritatea Palestiniană după ce, la sfârşitul lui 2017, preşedintele Donald Trump a anunţat că recunoaşte Ierusalimul drept capitală a Israelului.
De atunci, palestinienii refuză orice contact cu administraţia americană şi neagă rolul de mediator al acesteia în procesul de pace cu Israelul.
Administraţia Trump anulează ajutoare pentru palestinieni în valoare de 200 de milioane de dolari
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

206
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
206

30
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
30

539
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
539

1.209
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.209

1.238
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.238

91
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
91

2.658
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.658

1.786
Un dispozitiv de urmărire a fost depistat pe mașina unei magistrate care îl judecă pe oligarhul Vladimir Plahotniuc
1.786

2.181
Amenințările ministrului Apărării funcționează: România primește dronele de la israelieni (presă)
2.181

5.287
VIDEO Lista neagră făcută de Trump: țările care NU au ajutat SUA în misiunile demarate de Trump / Președintele SUA a „spălat” pe jos cu NATO
5.287

1.207
Războiul din Orientul Mijlociu afectează Ucraina: "Rezervele noastre de rachete se epuizează”
1.207

1.068
Operațiune cu miză uriașă: Echipajul misiunii Artemis 2 va pierde legătura cu Pământul timp de 40 de minute
1.068

53
Kievul propune Moscovei un armistiţiun în sector energetic
53
















Comentează