Un înalt oficial turc a fost primit miercuri la Departamentul de Stat de la Washington, pentru a încerca dezamorsarea crizei diplomatice dintre cele două ţări după încarcerarea în Turcia a pastorului american Andrew Brunson, informează joi AFP preluată de Agerpres.
Adjunctul ministrului de externe al Turciei, Sedat Onal, a avut o întrevedere cu numărul doi al diplomaţiei americane John Sullivan, la sfârşitul dimineţii. El nu a făcut nicio declaraţie, nici la sosire, nici după întrevedere.
Într-un comunicat, Departamentul de Stat s-a rezumat la a informa că cei doi oameni de stat "au discutat despre o serie de probleme bilaterale, inclusiv cea privind pastorul Brunson".
SUA şi Turcia, doi aliaţi din cadrul NATO, trec de mai multe zile prin cea mai gravă din ultimele decenii criză din relaţiile lor. Săptămâna trecută, Washingtonul a iniţiat sancţiuni împotriva a doi miniştri turci, iar Ankara a reacţionat prin măsuri similare.
Tensiunile, deja aprinse de mai multe luni, au escaladat brusc săptămâna trecută în urma încarcerării în Turcia a pastorului Brunson, acuzat de autorităţile turce de terorism şi spionaj. Brunson, care neagă ferm aceste acuzaţii, a fost plasat în arest supravegheat la domiciliu la sfârşitul lui iulie, după un an şi jumătate de detenţie.
Însă liderii turci nu doresc o agravare a situaţiei, în condiţiile în care această criză diplomatică a adus îngrijorare pe pieţele turce.
Astfel, şeful diplomaţiei turce Mevlut Cavusoglu a discutat luni la telefon cu omologul său american Mike Pompeo. Presa turcă a informat despre un "acord preliminar" în vederea aplanării tensiunilor, însă Departamentul de Stat american a minimalizat anvergura acestui acord.
"Dacă am fi încheiat un acord, cred că pastorul Brunson s-ar fi întors acasă", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert. "Progresul pe care îl dorim este acela ca pastorul Brunson, angajaţii noştri locali şi alţi americani să revină acasă. Acesta este progresul pe care îl dorim şi este clar că nu am ajuns încă acolo", a conchis ea, într-o aluzie la arestarea de angajaţi locali ai misiunilor americane din Turcia, acuzaţi de activităţi teroriste.
Alte subiecte spinoase contribuie la tensionarea relaţiilor dintre cele două ţări: Ankara îi reproşează Washingtonului susţinerea pe care o acordă unei miliţii kurde în Siria şi refuzul de a-l extrăda pe predicatorul Fethullah Gulen, pe care preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl consideră "creierul" puciului eşuat din iulie 2016
Adjunctul ministrului turc de externe a fost primit la Departamentul de Stat, în încercarea de a detensiona relațiile dintre SUA și Turcia
București
22°C
Articole Similare

13
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
13

1.165
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
1.165

1.719
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
1.719

2.542
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.542

2.911
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.911

2.605
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.605

2.709
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.709

3.802
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.802

50
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
50

3.852
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.852

3.126
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.126

3.449
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.449

81
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
81
















Comentează