Preşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că autorităţile vor propune, cel mai probabil, sistarea vaccinării cu serul de la compania AstraZeneca, începând cu anul viitor, având în vedere numărul mic de persoane care s-au imunizat cu acest tip de vaccin, urmând să se administreze în continuare seruri de la Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson.
"La 31 octombrie, ultimul lot disponibil de vaccin de la compania AstraZeneca a ieşit din perioada de valabilitate, motiv pentru care a fost retras din centrele de vaccinare. Persoanele care erau programate au fost anunţate să nu se mai prezinte la programare şi vor fi rechemate în momentul în care urmează să primim un nou lot de vaccin AstraZeneca. S-au făcut, deja, solicitări în acest sens şi aşteptăm livrările cât mai repede, încât persoanele care au primit prima doză de vaccin AstraZeneca să poată să finalizeze doza de vaccinare. Reamintesc faptul că rapelul la această doză 2 este recomandat la 8 săptămâni, însă, există un interval acceptat până la 12 săptămâni în care se poate efectua doza a doua fără să fie compromisă eficienţa şi eficacitatea", a precizat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
El a spus că este vorba de "câteva zeci de persoane" care erau programate în platforma de vaccinare.
"Nu vorbim de cei care se prezintă în mod direct. Acesta este motivul pentru care din 31 (octombrie - n.r.) nu mai sunt persoane vaccinate cu vaccinul de la AstraZeneca. De altfel, pentru un management corect al stocurilor ne gândim serios să propunem poate că, de la începutul anului viitor, sistarea vaccinării cu vaccinul de la compania AstraZeneca, pentru că numărul celor care în acest moment se vaccinează este foarte redus şi atunci riscul de ieşire din perioada de valabilitate a dozelor este foarte mare şi nu poţi să comanzi să vină câteva zeci sau mii de doze. Foarte probabil că vom rămâne cel puţin cu aceste trei vaccinuri - Pfizer, Moderna şi vaccinul de la Johnson & Johnson -, cu care vom merge mai departe", a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Adio, AstraZeneca! Coordonatorul campaniei de vaccinare anunță data de la care s-ar putea renunța la serul britanic/ VIDEO
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

154
Roxana Mînzatu anunță revoluție la nivelul UE: Trebuie să ne luăm soarta în propriile mâini!
154

452
VIDEO Vești bune înainte de Paște! Guvernul intervine - mii de angajați își primesc salariile restante
452

838
Se scumpesc țigările: Guvernul a crescut acciza cu peste 50 de lei
838

847
Cumperi un apartament și primești o mașină cadou. Ofertele cu care vin agențiile imobiliare afectate de războiul din Iran
847

1.599
Rusia recurge la înșelătorie militară: Apărarea Ucrainei, indusă în eroare de dronele Shahed cu rachete "fantomă"
1.599

579
VIDEO Acordul UE-Mercosur trece de testul din Guvern. dar riscă să fie trântit în Parlament
579

2.919
Alertă de călătorie: Destinațiile de vacanță la care turiștii sunt nevoiți să renunțe în acest an/ Sunt 26 la număr
2.919

438
Vești bune pentru români: Guvernul prelungește plafonarea la alimentele de bază. Lista completă a produselor
438

1.127
CNAS face anunțul așteptat după ani de blocaje: Dosarul electronic pentru pacienți, accesibil din această vară. Ce vei putea vedea și cum te conectezi
1.127

1.121
Avertismentul Germaniei: „Securitate cu Rusia lui Putin nu există” / „Oriunde merge Rusia lui Putin, urmează crime şi barbarie"
1.121

1.195
VIDEO 'Georgescu de Birmingham'. Român candidat în UK din partea unui partid anti-NATO: 'Avem nevoie de curățenie, fără șobolani, fără găuri'
1.195

2.820
VIDEO SUA atacă Marea Britanie la scurt timp după anunțul vizitei Regelui Charles în Statele Unite: Apel dur pentru intervenție în Strâmtoarea Ormuz
2.820

3.010
VIDEO Semnal de alarmă pentru Ilie Bolojan. Ministrul Muncii anunță pierderi masive în economie: 'O veste proastă' / Sorin Grindeanu atacă: 'Un soi de decență n-ar strica'
3.010
















Comentează