Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică crearea pentru Ucraina a unei etape intermediare între cooperare şi statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Aşa-numitul "spaţiu pregătitor" ar permite ţărilor candidate cum ar fi Ucraina sau Republica Moldova să atingă standardele UE, similar Spaţiului Economic European (SEE) sau Asociaţiei Europene a Liberului Schimb (EFTA), a arătat Nehammer.
Într-o declaraţie difuzată de cabinetul său, cancelarul a afirmat că "suntem uniţi printr-un obiectiv comun - cu toţii dorim o Ucraină puternică, independentă şi cu succes economic."
"În prezent, Ucraina luptă pentru supravieţuirea politică şi teritorială. Toate eforturile noastre au în primul rând obiectivul de a pune capăt războiului de agresiune al Rusiei. Într-o astfel de fază, o aderare completă rapidă la Uniune nu poate fi oricum o problemă presantă", a mai apreciat el.
Nehammer a declarat că emoţia trebuie eliminată din dezbaterea curentă privind aderarea Ucrainei la UE, adăugând că primirea rapidă a acestei ţări în Uniune "nu este realistă".
"Ar trebui să creăm un spaţiu european pregătitor, care va face posibilă întărirea cooperării cu UE pas cu pas şi adaptarea mai bună la standardele europene", a propus şeful guvernului de la Viena, reamintind că Austria a urmat o cale similară timp de decenii, cu acorduri de liber schimb cu UE, înainte de aderarea din 1995.
El a mai comunicat că susţine ideea preşedintelui francez Emmanuel Macron de creare a unui tip nou de comunitate politică europeană pentru ţările candidate la UE sau care doresc legături mai strânse cu Uniunea şi aderarea la valorile acesteia.
Înaintea comentariilor lui Nehammer, Kievul respinsese deja de luna trecută, prin ministrul de externe Dmitro Kuleba, ideea de "soluţii speciale" şi modele separate pentru aderarea Ucrainei la UE, cerând calitatea de membru cu drepturi depline.
Ucraina şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea că ideea lui Macron ar putea fi folosită ca alternativă la calitatea de membru al UE.
Aderarea Ucrainei la UE - Cancelarul austriac propune o etapă intermediară
București
9°C
Articole Similare

15
Schimbarea regimului de la Teheran, esențială pentru atingerea obiectivelor israeliene (ambasador)
15

936
Încă două țări europene refuză SUA în războiul cu Iranul: blocaj militar categoric și un semnal de alarmă pentru Washington
936

16
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
16

39
Lovituri aeriene au avariat o staţie de desalinizare pe o insulă iraniană din Strâmtoarea Ormuz
39

23
Din ”exportator” de refugiați, Siria devine refugiu - Sute de mii de oameni au fugit din Liban în Siria de la începutul războiului
23

1.420
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.420

5.546
Trump e pregătit să anunțe finalul războiului cu Iranul: americanii cedează la negocieri (presă)
5.546

21
Wizz Air prelungește suspendarea zborurilor către Israel până pe 20 aprilie
21

63
FOTO-VIDEO Descoperire macabră: arheologii din Mexic au descoperit un altar antic înconjurat de cranii decapitate
63

46
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
46

4.779
VIDEO Dansatoarea la bară care le-a sucit mințile soldaților americani: au dezvăluit secrete mari din armată, inclusiv plecare în Orientul Mijlociu
4.779

166
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
166

56
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
56
















Comentează