Adăpost pentru 12 suflete, oferit de Primăria și de Consiliul Sectorului 4

Să pui masa de trei ori pe zi pentru 12 suflete, să ai grijă să nu le lipsească nimic și să le faci loc să doarmă într-o garsonieră confort trei, de 12 metri pătrați, e un scenariu greu de imaginat pentru majoritatea dintre noi. Pentru Larisa și Laurențiu Stan însă, doi bucureșteni pe care, după cum spun ei, Dumnezeu i-a binecuvântat cu 10 copii, toate acestea au făcut parte din rutina zilnică, până acum o lună, când au fost mutați de Primăria Sectorului 4, într-un apartament în care nu mai sunt nevoiți să doarmă în paturi suprapuse. Și nici să mănânce pe genunchi.

Când intri în casa familiei Stan e imposibil să nu miroasă a ceva bun. ”Gătesc în fiecare zi, că suntem mulți și știți cum e masa la grămadă! Azi le fac o fasole bătută cu ceapă și sos de roșii, cum le place lor și pentru diseară am scos un pui la dezghețat, să le fac și o tocăniță. Trebuie să le dau o bucățică de carne, ceva, ca să le țină de foame”, a spus Larisa Stan (43 de ani), în timp ce închidea ușa de la bucătărie, ca să nu iasă aburul și să nu se vadă că e un pic de dezordine pe masa de gătit. 

S-a îndreptat apoi, spre o cameră luminoasă și a deschis imediat toate geamurile. Copiii, care nu mai sunt demult bebeluși, au urmat-o imediat, bucuroși să o asculte, iar și iar, cum spune povestea vieții lor. Cei mici s-au ghemuit pe canapea și pe pat, iar mama și-a tras un scaun, în mijlocul camerei și și-a împreunat mâinile în poală, ca pentru rugăciune. Cu ochii în pământ, apăsată de gânduri și de griji, a început să depene amintiri. 

”Am făcut tratament să pot face primul copil, pentru că pierdusem trei sarcini. Când am reușit, în sfârșit, să duc sarcina la final, copilul a fost bolnav și a trăit doar trei săptămâni. A stat în spital, dar nu s-a putut face nimic. Apoi Dumnezeu m-a binecuvântat cu un băiat, Cristian Cosmin, care are acum 22 de ani, lucrează și vrea să plece în Anglia. Au urmat Marian (19 ani), Iosif (18 ani), Alexandru (16 ani), Cristina (14 ani), Rahela (13 ani), Rebeca (11 ani), Anamaria (10 ani), Iliuță (9 ani) și Andrei (8 ani). Fiecare dintre ei a fost o binecuvântare, de aceea când aud că mi se spune ”cine te-a pus să faci atâția copii”, mă doare sufletul. N-am cerut niciodată ajutor social, dar până acum vreo trei ani am tot depus cereri pentru o locuință socială. Eram mereu pe ultimul loc de pe lista de priorități și mă treceau cu un copil, în loc de 10. Mi-era groază să merg la Primărie! O dată mi-au zis că n-au case și că o soluție ar fi să-mi instituționalizeze copiii. M-am ridicat și am plecat plângând de acolo”, a povestit femeia, cu amărăciune. 

La începutul anului s-a întâlnit întâmplător, în Orășelul copiilor, cu un grup de consilieri de la Primăria Sectorului 4. Mai zăbovise puțin prin parc, cu Rebeca, după ce se terminase slujba la biserica de pe strada Mărțișor.

”Oamenii făceau un sondaj în parc și aproape nimeni nu voia să le răspundă la întrebări. Cum sunt eu, mai vorbăreață, m-am dus la ei și când le-am spus că am 10 copii și stăm într-o garsonieră confort 3, au rămas uimiți și mi-au promis că mă ajută. Apoi m-a sunat un consilier local, domnul Antonio Andrusceac. A zis că vrea să vină la noi, să vadă unde stăm. La garsonieră n-aveam loc nici de un scaun. L-am ținut în picioare, printre paturi. A fost impresionat și mi-a spus că nu credea că poate fi atât de curat într-un spațiu atât de mic și de plin. Atunci a promis că ne ajută și ne-a invitat la ședința Consiliului Local al Sectorului 4, ca să ne afle și ceilalți povestea. Împreună cu PrimarulSectorului 4, Daniel Băluță și cu ceilalți oameni din consiliu, ne-au ajutat să ne mutăm într-un apartament, în care să putem trăi decent. Timp de doi ani, primăria plătește chiria acestei locuințe. Facturile ni le plătim singuri. Avem o lună de când stăm aici, dar nu știu ce vom face peste doi ani”, a mai spus Larisa, apăsată de incertitudinea a ceea ce va urma peste doi ani.

Om simplu și modest, Larisa a adunat o parte dintre copii și a mers la ședința Consiliui Local al Sectorului 4. Mai mult a plâns, decât a povestit, pentru că emoțiile au învins puterea ei de mamă luptătoare. Oamenii au înțeles însă, cum stau lucrurile, printre lacrimi și cuvinte simple: 12 oameni, un salariu fix și câteva alocații pentru copiii minori.

”Nu mai plânge, o să te ajutăm, o să fie bine”, i-a spus Primarul Daniel Băluță, în timp ce îi ținea mâinile, în mâinile lui. 

Și așa a fost! Apoi au fost și alte suflete care i-au ajutat, pentru că oamenii au plecat de la garsonieră doar cu frigiderul și cu mașina de spălat. Mobila veche era mâncată de carii, iar hainele prea vechi și tocite. Au primit o canapea pe care pot dormi patru copii, încă două paturi pentru câte două persoane, un șifonier, un televizor, un aragaz. ”Doi dintre copii, Cristina și Alex, sunt voluntari la Fundația Taj România. Se implică în campanii pentru copiii bolnavi de cancer, de la Spitalul Fundeni, la adăpostul pentru mame abuzate, iar cei de la fundație au fost mereu alături de noi”, a mai explicat Larisa. 

Dacă o întrebi de ce mai au nevoie copiii spune atât: ”rechizite și ghiozdane, că începe școala și opt dintre ei încă sunt elevi. O să ne fie mai greu în septembrie din cauza asta, dar cum ne-am descurcat mereu, o să ne descurcăm și acum”.

”Eu vreau o bicicletă!”, strigă Iliuță. ”Și eu! Și eu!”, spun în cor Rahela și Alexandru. ”Fiți cuminți măi mamă, că o să aveți și bicicletă”, încearcă să-i înfrâneze mama lor. Știe însă că e imposibil să le ia biciclete, sau să-i dea la vreun sport, din salariul pe care îl câștigă Laurențiu, muncind zi-lumină, la o firmă de curățenie.

Și copiii știu asta, dar, după cum spune Larisa, ”se mai răsfață”. Cel mai simplu să-i împace pe toți e să le pregătească mâncarea lor favorită: cartofi prăjiți ”cu ouă deasupra”, o completează Cristina.
”Toți ar mânca asta, în fiecare zi și nu s-ar plictisi”, spune Larisa când, de dincolo de ușă se aude: ”Lasă-mă să mă uit la televizor!”, ”Ba eu mă uit acum, tu joacă-te cu mașinuțele!”. 

”Terminați măi mamă, nu vă mai certați, că ne facem de rușine!”, îi arbitrează mama. Și da, se întâmplă să facă asta de mai multe ori pe zi, pentru că ”sunt ei mari, dar tot copii sunt”.

Plictisiți de povești de oameni mari și pentru că televizorul era ocupat de desene animate, câțiva s-au retras în celălalt dormitor. Nu să doarmă! Stăteau toți patru, pe burtă, lipiți, de-a latul patului, uitându-se la un film pe telefonul lui Alexandru. Cărți n-au prea multe, iar pe cele pe care le au în bibliotecă, o Biblie și trei volume de ”Noul Testament”, le răsfoiesc seara, cu rândul, înainte de culcare.