Acţiunile iHunt intră marţi la tranzacţionare pe Sistemul Alternativ al Bursei de Valori Bucureşti, acesta fiind primul retailer online şi producător de telefoane mobile care se listează la BVB potrivit Agerpres.
Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul Bursei, listarea iHunt la BVB a fost intermediată de SSIF GOLDRING S.A., în calitate de Consultant autorizat.
iHunt technology Import Export Ploieşti, importator direct de telefoane mobile şi accesorii din China, şi-a început activitatea în anul 2015, cu doi angajaţi şi cu un capital social de 200 lei. La sfârşitul anului 2018, compania a ajuns la 25 de salariaţi, un capital social în valoare de 1,4 milioane lei şi o cifră de afaceri de peste 24 milioane lei.
"Obiectivul strategic al companiei este acela de a ajunge, într-un orizont de timp de 2 ani, cel mai mare importator direct de telefoane mobile chinezeşti sub marca proprie, prezente în portofoliile marilor operatori locali", se precizează în anunţ.
Acţiunile iHunt intră la tranzacţionare pe Sistemul Alternativ al Bursei de Valori Bucureşti
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

724
Furnizorii de energie vor să scape de plata prosumatorilor: împing modelul italian, cu statul în rol de plătitor
724

36
Producţia de petrol a OPEC s-a prăbuşit în martie din cauza războiului şi a reducerii exporturilor
36

26
SpaceX depune confidenţial documentele pentru listarea la bursă, într-o ofertă publică ce ar putea bate recorduri
26

3.459
Scandal la ANAF - peste 200 de mașini confiscate au dispărut. Șeful Fiscului: 'Nu pot să confirm și nici să infirm / Suntem în plin proces de inventar'
3.459

465
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
465

725
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
725

1.914
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.914

1.688
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.688

1.914
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.914

36
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
36

62
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
62

672
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
672

14
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
14
















Comentează