Acţiunile Autoliv au crescut vineri, după ce grupul suedez a raportat un declin sub aşteptări al profitului trimestrial şi a estimat o redresare a cererii şi o creştere a producţiei în China, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Cel mai mare producător mondial de centuri de siguranţă şi airbag-uri a înregistrat în primul trimestru din 2020 un profit operaţional ajustat de 134 milioane de dolari, de la 173 de milioane de dolari în urmă cu un an, dar peste estimările analiştilor, de 72 milioane de dolari.
Compania, care concurează cu ZF TRW şi Joyson Safety Systems, anunţase luna trecută măsuri de reducere a costurilor, pentru a limita efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19). De atunci, economia chineză s-a redresat, iar restricţiile au fost atenuate.
"Vedem o redresare semnificativă a cererii şi a producţiei în China, iar toate fabricile noastre din statul asiatic operează acum la un nivel normal", a afirmat directorul general Mikael Bratt.
Acesta a avertizat că situaţia generală la nivelul companiei este mai dificilă acum decât în primul trimestru din 2020, în urma restricţiilor introduse în afara Chinei.
Acţiunile Autoliv au urcat vineri cu 7,9%, la Bursa de la Stockholm. Anul acesta, titlurile au scăzut cu 23%.
Recent, Autoliv a informat că nu este posibil în prezent să estimeze impactul operaţional şi financiar al epidemiei, dar ar putea probabil duce la efecte negative asupra operaţiunilor sale.
În 2019, Autoliv a renunţat la încă 800 de angajaţi şi a avertizat că reducerile de costuri vor continua.
Autoliv România este al doilea mare exportator din industria componentelor auto din ţară. Aproape 11.000 de români lucrează în fabricile Autoliv din Braşov, Sf Gheorghe, Lugoj, Reşiţa şi Oneşti. Compania produce centuri de siguranţă, chingă pentru centurile de siguranţă, generatoare de gaz pentru airbag, module de airbag, dar şi airbag-uri şi volane pentru clienţi precum BMW, Volkswagen, Renault, Ford sau Daimler.
Acțiunile Autoliv au crescut în urma redresării operaţiunilor din China
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
Irineu Darău: Am corectat procedura Start-up Nation; echipamentele incluse în planurile de investiţii să fie eligibile pentru finanţare
7

860
Inaugurat anul trecut, drumul expres Craiova–Pitești a intrat deja în reparații. Șoferii sunt revoltați: "Mereu repară, mereu se strică"
860

1.981
România se golește încet și sigur: populația scade, iar societatea îmbătrânește treptat. Date alarmante de la INS
1.981

2.090
Piața imobiliară încetinește brusc: cele mai puține tranzacții din ultimii 5 ani, dar prețurile continuă să urce
2.090

3.896
FOTO Casa lui Karl Lagerfeld, scoasă la vânzare la un preț neașteptat: surpriza vine din România
3.896

6.321
Ucrainenii intră pe o piață profitabilă din România: Preiau o fabrică ce va deveni hub strategic de producție în UE și la nivel global
6.321

75
Revolut, amendată cu peste 11 milioane de euro în Italia pentru reclame cu informații înșelătoare despre comisioane
75

112
Studiu HORA: 98% dintre restaurantele din România vor să colaboreze cu producători locali
112

1.758
Mugur Isărescu intervine după explozia prețului la carburanți: Cam acesta este rolul nostru aici
1.758

51
Raport: Țările din Europa Centrală și de Est depind în proporție de 57% de importurile de energie
51

63
Lufthansa face primul pas pentru preluarea unei părți din TAP
63

2.529
Bloomberg dezvăluie că România a cheltuit peste 1 miliard de euro pentru stabilizarea monedei în luna martie
2.529

37
Ministrul Finanţelor: Valoarea tichetelor culturale şi de creşă se majorează
37
















Comentează