Acţiunile companiei de tehnologie 2Performant vor fi tranzacţionate, începând de miercuri, pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (piaţa AeRO), sub simbolul 2P.
Listarea tehnică la BVB a 2Performant reprezintă primul pas din strategia de finanţare prin instrumentele oferite de Bursă, pe termen lung, prin care compania românească de tehnologie îşi propune să îşi consolideze şi dezvolte business-ul şi să capteze cât mai mult din creşterea comerţului online.
Pentru primul semestru al anului 2020, compania 2Performant a raportat o creştere a cifrei de afaceri cu 37,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la peste 9 milioane de lei. Totodată, a generat vânzări pentru clienţii săi cu 54,1% mai mari, în valoare de peste 27 milioane de euro (TVA inclus). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, indicele EBITDA a crescut în semestrul 1 cu 129%, conform unui comunicat al BVB.
Structura actuală a acţionariatului este formată din 44 de acţionari, dintre care: Dorin Boerescu, CEO şi acţionar major 2Performant (38,7%), Radu Spineanu, fondator 2Performant (10,1%), Sergiu Neguţ, membru în boardul consultativ 2Performant (7%). Peste 65% dintre acţiunile 2Performant sunt deţinute de management, fondatori şi membrii board-ului consultativ 2Performant. Aceştia au semnat un acord prin care s-au angajat că nu vor vinde acţiuni 2Performant în următoarea perioadă.
2Performant este o companie românească de tehnologie care dezvoltă, operează şi monetizează 2Performant.com - platformă integrată de marketing afiliat şi influencer marketing. Prin această platformă business-urile pot apela la parteneri, afiliaţi şi influenceri, cu care pot lucra prin cele 2 modele de colaborare disponibile în acest moment: marketing afiliat şi influencer marketing. Conform datelor companiei, 2Performant este cea mai mare sursă locală de trafic pentru magazinele online din România, aducând lunar aproximativ 4,5 milioane de clickuri pentru clienţii din portofoliu.
Cu o activitate de 12 ani, compania este cea care a lansat în România prima reţea de marketing afiliat sub denumirea 2Parale.ro. Trei ani mai târziu a urmat intrarea în piaţa din Bulgaria. În 2016 platforma şi operaţiunile migrează pe 2Performant.com, o nouă soluţie tehnică şi un mod nou de operare care pun accentul pe self-service şi prepay ca soluţie de plată. Compania a investit până acum peste un milion de euro în tehnologie pentru creşterea performanţelor, eficientizarea proceselor, lansarea unei platforme de influencer marketing, uşurarea şi îmbunătăţirea experienţei de utilizare (UX & UI).
2Performant a reuşit în aceşti ani de activitate să intermedieze prin platforma de marketing afiliat vânzări în valoare de peste 226 de milioane de euro, prin mai mult de 423 de milioane de clickuri, pentru peste 600 de jucători din eCommerce din România şi din regiune, din peste 30 de industrii.
Acţiunile 2Performant intră de miercuri la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

16
Piața bursieră europeană a încheiat luna martie cu cea mai slabă performanţă din ultimii aproape şase ani
16

99
Petrolul se ieftinește pe fondul informațiilor cărora Iranul ar fi dispus să pună capăt războiului
99

178
Instagram introduce abonament plătit? Funcțiile „secrete” descoperite de utilizatori schimbă regulile jocului - Meta testează un nou mod de a face bani din rețeaua socială
178

526
Rafinăria Petrotel rămâne închisă: SUA amână din nou sancțiunile pentru Lukoil. Decizia Washingtonului prelungește incertitudinea asupra activelor Lukoil din România
526

846
Se fac concedieri în agricultură. Una dintre cele mai mari companii românești reduce personalul
846

1.659
1 LEU pentru 24 de ore - Soluția primarului Arad în plină criză a carburanților pentru toți cetățenii
1.659

34
Daniela Dărăban (ACUE): "Retragerea intervenţiilor în energie şi revenirea la piaţa liberă sunt necesare"
34

73
Dorin Recean, fostul premier al Republicii Moldova: "Ne gândim cum putem ca Bucureştiul şi Chişinăul să lucreze împreună pentru a crea noi oportunităţi de afaceri"
73

745
'Decizia trebuie luată în această săptămână'. Ministrul Energiei pune presiune pe Guvern pentru a adopta reducerea accizei la motorină. Când ar putea scădea prețurile la pompă
745

92
Wizz Air lansează șapte rute noi din România spre Europa pentru sezonul de vară
92

48
Autoritatea Vamală Română şi Direcţia Generală Anticorupţie au semnat un protocol de colaborare
48

25
Președintele ANRE: "Trebuie să continuăm tranziţia către energia verde şi nu vrem să transformăm reţelele în puncte de blocaj"
25

2.868
Surpriză neplăcută în programul SAFE: producătorii de muniție cer cu 30% mai mult înainte de semnare. Avertismentul ministrului Apărării
2.868
















Comentează