Peste 40 de permise de conducere au fost reţinute şi 200 de sancţiuni contravenţionale aplicate, sâmbătă, în cadrul unei acţiuni "în cascadă" a poliţiştilor din Sălaj, în colaborare cu cei din judeţul Cluj, pentru verificarea respectării regimului legal de viteză.
"Efectivele participante au reţinut 43 de permise de conducere, dintre care 30 au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză cu peste 50 de km/h. Totodată, aceştia au aplicat aproape 200 de sancţiuni contravenţionale, 115 fiind pentru viteză neregulamentară. De asemenea, poliţiştii au constatat trei infracţiunii şi au retras două certificate de înmatriculare", precizează duminică, într-o informare de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Acţiunea, la care au participat 25 de poliţişti rutieri, s-a desfăşurat pe Drumurile Naţionale 1F şi 1C.
Potrivit sursei citate, astfel de activităţi vor fi organizare şi în perioada următoare, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă publică şi prevenirii accidentelor rutiere.
Acțiune a polițiștilor di Sălaj - Peste 40 de permise de conducere reţinute
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

649
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
649

398
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
398

285
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
285

603
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
603

2.062
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.062

11.212
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
11.212

2.352
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.352

1.503
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.503

1.682
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.682

3.813
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.813

2.691
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.691

5.073
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.073

121
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
121















Comentează