Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti au aprobat în Adunarea Generală Extraordinară înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni care urmează să fie autorizată să funcţioneze ca o contraparte centrală (CCP) locală, un proiect în valoare totală de 16 milioane de euro, din care contribuţia BVB va fi de maximum 10 milioane de euro, informează bursa printr-un comunicat, potrivit Agerpres.
"Noua infrastructură va crea premisele pentru o dezvoltare accelerată a pieţei fără ca acest lucru să presupună creşteri de costuri. Contrapartea centrală locală ţine cont de specificitatea pieţei româneşti, cu o industrie de intermediere în care casele de brokeraj sunt slab capitalizate. De altfel, costurile de tranzacţionare nu vor creşte nici pentru brokeri, nici pentru clienţi. Investitorii vor avea, în schimb, posibilitatea de a tranzacţiona mai multe strategii de investiţii şi, pe măsură ce piaţa se va dezvolta, chiar ne propunem să reducem tarifele", a declarat Adrian Tănase, directorul general al BVB.
În fundamentarea planului de afaceri propus acţionarilor, proiecţiile pe primii zece ani în ceea ce priveşte veniturile CCP în direcţiile importante care îi susţin activitatea - piaţa spot (cash), piaţa de derivate, venituri financiare, activitatea legată de membri (care reflecta tarifele aferente deţinerii calităţii de membru de compensare) - indică un proiect fezabil, având în vedere o serie de premise conservatoare de creştere a activităţii de tranzacţionare în piaţa de capital şi în piaţa energiei. Parteneriatul dintre BVB şi OPCOM (Operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România) va permite obţinerea de profit începând cu anul al doilea de activitate, potrivit scenariului de baza al proiectului, se precizează în comunicat.
Pe lângă tranzacţiile desfăşurate pe pieţele administrate de BVB pentru acţiuni, obligaţiuni, derivate financiare, proiectul CCP va oferi chiar din prima etapă a lansării sale servicii de compensare pentru tranzacţii desfăşurate în piaţa energiei. Tot din prima etapă, vor fi disponibile instrumente financiare de tip futures având activ suport energia electrică.
Săptămâna trecută, Victor Ionescu, directorul general al OPCOM, a declarat că instituţia pe care o reprezintă va participa cu cel puţin 20% la capitalul social necesar înfiinţării CCP.
Cel mai important rol al CCP va fi cel de garantor al integrităţii pieţei prin reducerea riscului de contrapartidă. Noua entitate va contribui la diversificarea gamei de produse cu instrumente financiare derivate şi va putea conduce la dublarea valorii medii zilnice de tranzacţionare.
"Contrapartea centrală schimbă regulile jocului în piaţa de capital. Ne dorim să avem o piaţă, atât spot cât şi de instrumente derivate, mult mai atractivă pentru toţi participanţii. În planul propus acţionarilor, scenariul de bază vizează o dublare a valorii medii zilnice de tranzacţionare, de la 10 la 20 de milioane de euro pe zi în următorii zece ani. Înfiinţarea CCP nu este un panaceu pentru a ieşi din zona unei lichidităţi aflate sub potenţial, dar este proiectul fără de care nu am putea vorbi de o piaţă de capital sofisticată pentru toate tipurile de investitori", a mai spus directorul general al BVB.
Anterior deciziei acţionarilor BVB, proiectul contrapărţii centrale locale a primit confirmările de susţinere din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritătii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi a Băncii Naţionale a României (BNR).
Acţionarii BVB au votat pentru înfiinţarea contrapărţii centrale locale
Explorează subiectul
Articole Similare

1.085
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
1.085

14
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
14

39
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
39

6.480
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
6.480

60
O nouă companie aeriană israeliană, TUS IL, recrutează piloţi, operaţiunile comerciale urmând să înceapă în 2026
60

71
România intră în 2026 cu deficit mai mic și venituri mai mari. Alexandru Nazare: „Avem bază sănătoasă pentru un buget responsabil”
71

56
CNAIR a lansat în licitaţie Drumul Expres Suceava-Siret
56

61
Recoltă record de grâu în Argentina, după un sezon aproape ideal pentru fermieri
61

2.957
Cum arată execuția bugetară la final de an? Ministerul Finanțelor publică cifrele momentului - Măsurile Guvernului 'își dovedesc eficiența'
2.957

79
Record de fonduri europene pentru Transporturi în 2025: 27,8 miliarde lei, cu 24% mai mult decât anul trecut
79

1.058
Sănătatea accelerează investițiile: final de an cu miliarde plătite prin PNRR
1.058

153
Undă verde pentru Liberty Galați: preia firma care îi procesează zgura
153

2.838
Se va impozita sau nu darul de nuntă în 2026: ANAF clarifică dilema mirilor
2.838

















Comentează