Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a exprimat miercuri susţinerea pentru acordul asupra investiţiilor încheiat la sfârşitul lui 2020 între Uniunea Europeană şi China, în pofida puternicelor tensiuni actuale ce complică ratificarea lui de către cei 27 de membri ai UE, informează AFP.
"În pofida tuturor dificultăţilor care fără îndoială vor apărea în ceea ce priveşte ratificarea" acestui acord, este vorba "de o iniţiativă foarte importantă ce deschide o mai mare reciprocitate în accesul la pieţele noastre", a estimat cancelarul federal în timpul unui colocviu organizat de blocul conservator CDU/CSU.
Comisia Europeană, care gestionează politica comercială a celor 27 de ţări membre ale UE, a încheiat la sfârşitul lui 2020 un acord-surpriză cu Beijingul asupra investiţiilor, după ani de blocaj.
Germania, ale cărei sectoare industriale doresc să pătrundă pe piaţa chineză, este unul dintre cei mai fervenţi promotori ai acestui text.
Însă între timp UE a impus sancţiuni împotriva Chinei, acuzată de încălcarea drepturilor omului în regiunea Xinjiang. Beijingul a replicat impunând sancţiuni împotriva mai multor parlamentari europeni, universitari şi a unui centru de reflecţie german, MERICS.
Marţi, vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat că eforturile ce vizează ratificarea acestui acord de către Parlamentul European şi cele 27 de state membre ale UE se află în prezent de facto într-un punct mort.
"Pentru moment, noi am suspendat unele eforturi de sensibilizare politică din partea Comisiei, pentru că este clar că în situaţia actuală, cu sancţiunile UE împotriva Chinei şi contra-sancţiunile chineze, inclusiv împotriva unor membri ai Parlamentului European, conjunctura nu este una propice ratificării acordului", a declarat Valdis Dombrovskis.
Acordul UE-China este important, în pofida tensiunilor actuale, susţine cancelarul federal german Angela Merkel
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

10
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
10

125
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
125

184
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
184

351
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
351

30
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
30

505
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
505

476
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
476

76
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
76

718
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
718

1.595
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.595

1.388
Iran refuză să cedeze: SUA 'nu sunt pregătite' pentru un armistiţiu permanent. Strâmtoarea Ormuz nu se redeschide
1.388

116
Populația sufocă Pământul - Suntem prea mulți
116

2.950
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
2.950
















Comentează