Semnarea de către SUA şi China a "Fazei 1" a acordului comercial va aduce stabilitate ambelor ţări, dar şi economiei mondiale, a afirmat directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Novinite potrivit Agerpres
Acordul este benefic atât pentru economiile SUA şi Chinei, cât şi pentru economia globală, a apreciat oficialul FMI, după o întrevedere cu vicepremierul chinez Liu He.
Subliniind că FMI a îmbunătăţit estimarea privind creşterea economiei chineze în acest an, de la 5,8% la 6%, Georgieva a dat asigurări că instituţia financiară internaţională va continua să facă recomandări pe baza factorilor care favorizează creşterea economiei globale.
Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita "Fază 1" a acordului comercial menită să reducă tensiunile dintre cele două cele mai mari economii din lume, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Albă.
Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.
China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole de zeci de miliarde de dolari.
Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că, dacă va fi semnată şi "Faza a 2-a" a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.
Acordul comercial dintre SUA şi China este benefic pentru economia mondială (FMI)
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

14
Consolidarea relațiilor bilaterală - Arabia Saudită va acorda Pakistanului un ajutor de trei miliarde de dolari
14

806
Adevărata problemă pentru Donald Trump: Blocada maritimă din Iran lovește puternic în China și în India
806

13
Șeful AIEA îndeamnă la controale stricte în Iran în orice acord de pace
13

2.517
Donald Trump continuă disputa cu Papa Leon: Poate îi spune cineva Papei
2.517

58
Războiul din Orientul Mijlociu lovește luxul: magazinele din aeroporturi, în picaj
58

3.703
Liderul Chinei vorbește despre o resetare a ordinii mondiale ”cum se întâmplă o dată la un secol”
3.703

1.707
Regele Charles pregătește o vizită istorică în SUA, dar momentul naște controverse uriașe: Se va întâlni cu Donald Trump, cel care este fascinat de familia regală britanică
1.707

73
Naufragiu în Marea Andaman - Cel puțin 250 de oameni au fost dați dispăruți
73

1.116
Kremlinul nu-și uită aliatul - Serghei Lavrov apără cauza Iranului la Beijing
1.116

52
Acord de cooperare: Ucraina va produce drone în Norvegia
52

3.839
Bubuie o criză de proporții în Europa: Deja se simt primele efecte ale unei penurii sistemice de combustibil pentru avioane
3.839

5.416
Grupul ultra secret Bilderberg, care reunește adevărata elită mondială, s-a reunit la Washington: Decizii într-un moment de criză profundă
5.416

53
Japonia şi Polonia ridică relaţia bilaterală la nivel de parteneriat strategic
53
















Comentează