Guvernul şi rebelii houthi din Yemen au ajuns la un acord privind schimbul a 1.081 de prizonieri, salutat duminică de emisarul special al ONU, Martin Griffiths, ca fiind "cel mai important" de la declanşarea actualului conflict în 2014, notează AFP preluat de agerpres.
Emisarul Naţiunilor Unite a făcut cunoscut că cele două părţi au acceptat, de asemenea, să se întâlnească "pentru a negocia noi eliberări", cu prilejul acestui anunţ făcut la finalul unei săptămâni de discuţii în Elveţia.
Şefii celor două delegaţii nu au făcut nicio declaraţie, dar şi-au strâns mâna şi s-au îmbrăţişat, sub privirile lui Martin Griffiths şi directorului regional al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) pentru Orientul Mijlociu şi Apropiat, Fabrizio Carboni.
În cadrul unui acord încheiat în Suedia în 2018, guvernul yemenit, sprijinit de o coaliţie militară condusă de Arabia Saudită, şi rebelii houthi, susţinuţi de Iran, au convenit un schimb de prizonieri de circa 15.000 de persoane în total.
Între timp, cele două părţi au schimbat prizonieri în mod sporadic. Eliberarea a sute de membri ai forţelor fidele regimului şi de insurgenţi ar reprezenta primul schimb la scară mare de la începutul războiului.
Acordul, care trebuie pus în aplicare în două săptămâni, se referă la eliberarea a "681 de rebeli şi 400 de membri ai forţelor guvernamentale şi aliate", a declarat pentru AFP un membru al delegaţiei guvernamentale, sub protecţia anonimatului.
Potrivit acestuia, eliberarea de către rebeli a fratelui preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, generalul Nasser Mansour Hadi, a fost amânată.
Acord privind schimbul a 1.081 de prizonieri în Yemen între Guvernul recunoscut internațional și rebelii houthi
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

592
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
592

1.340
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
1.340

467
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
467

3.279
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
3.279

64
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
64

1.764
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
1.764

89
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
89

144
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
144

100
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
100

71
Decizie istorică la Chișinău: Republica Moldova a votat ieșirea din CSI
71

49
Unde sunt cei mai politicoși oameni din lume: Europa domină topul global al bunelor maniere
49

30
VIDEO Premieră la Eurovision! Concursul se extinde pe un nou continent și lansează o nouă ediție în 2026
30

47
Raport ONU: Conflictele din Orientul Mijlociu riscă să aducă încă 5 milioane de oameni în insecuritate alimentară
47
















Comentează