Patru persoane, printre care şi un băieţel în vârstă de doi ani şi jumătate, au fost rănite luni dimineaţa, într-un accident rutier produs pe DN14, în localitatea Brateiu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Luciana Lazăr.
Potrivit acesteia, un şofer, în timp ce conducea autoturismul pe DN14, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un şanţ lovind un cap de pod şi apoi răsturnându-se.
"Poliţiştii Biroului Rutier Mediaş intervin la un accident rutier produs pe DN14, în localitatea Brateiu. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii rutieri au stabilit că un conducător auto, în vârstă de 41 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe DN14, pe direcţia de mers spre Dumbrăveni, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un şanţ lovind un cap de pod şi apoi răsturnându-se. În urma accidentului, 4 persoane au fost rănite, un bărbat în vârstă de 19 ani, două femei (22 şi 39 de ani), precum şi un copil de 2 ani şi jumătate (băiat), toţi conştienţi", a precizat Luciana Lazăr.
Poliţiştii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs accidentul.
Accident pe DN14, în județul Sibiu: Patru persoane au fost rănite
București
9°C
Articole Similare

168
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
168

33
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
33

2.039
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.039

1.997
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
1.997

5.221
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.221

1.588
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.588

2.183
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.183

753
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
753

1.627
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.627

1.326
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.326

843
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
843

61
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
61

53
Bătrân în stare critică, recuperat de Salvamont dintr-o zonă cu acces dificil şi transportat la spital
53
















Comentează