Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule a avut loc marţi seară pe DN 1, în zona localităţii Şelimbăr, în urma căruia două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, dintre care o femeie gravidă, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Sibiu, potrivit Agerpres.
"Trei maşini au fost implicate în accidentul petrecut pe DN1, km 304, în zona intersecţiei cu Şelimbăr. (...) Din primele cercetări, poliţiştii rutieri au constatat că două autoturisme s-au încadrat pe bandă regulamentar pentru a efectua virajul la stânga spre localitatea Şelimbăr, iar, în timp ce se asigurau pentru a efectua această manevră, un autoturism le-a lovit din spate. Şoferul acestui autovehicul se afla în stare de ebrietate: 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat", au precizat reprezentanţii IJP Sibiu.
Potrivit sursei citate, şoferul vinovat de producerea accidentului are 50 de ani şi este din Sibiu.
Traficul pe sensul Vestem - Sibiu se desfăşoară pe o bandă, alternativ.
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu echipaje de descarcerare şi pompieri militari, întrucât una dintre victime a fost încarcerată.
Totodată, Serviciul de Ambulanţă Sibiu a trimis la faţa locului două echipaje, care au transportat la spital o femeie gravidă, din localitatea Şelimbăr, în vârstă de 28 de ani, care prezenta un traumatism cranio-facial, precum şi un alt pacient, cu fractură deschisă la unul dintre picioare.
Accident pe DN1 în zona Şelimbăr - trafic alternativ, pe un singur fir
București
8°C
Articole Similare

839
Schimbări majore în București: dispar parcările gratuite pentru mașini electrice și hibride / Reorganizare radicală la PMB (proiecte)
839

2.703
Vești fabuloase pentru nativii acestor două zodii: toate lucrurile încep să se așeze în favoarea lor
2.703

3.192
Tupeu de 500.000 de euro: Și-a 'uitat' Ferrari-ul pe linia de tramvai din Capitală, convins că bulevardul e al lui
3.192

719
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
719

640
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
640

810
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
810

2.520
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
2.520

14.812
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
14.812

2.525
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.525

1.545
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.545

1.712
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.712

3.910
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.910

2.722
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.722
















Comentează