Un accident în care au fost implicate o ambulanţă privată şi o autoutilitară a avut loc, vineri după-amiaza, pe DN 15, pe raza localităţii Corbu, şoferul ambulanţei şi pacientul pe care îl transporta ajungând la spital, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.
"La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenţie Nr. 3 Corbu, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. În urma evenimentului rutier, au rezultat două victime: şoferul ambulanţei, care a fost preluat de echipajul SMURD Corbu şi pacientul care era transportat cu ambulanţa privată, preluat de către echipajul SAJ Borsec, ambele victime fiind transportate la Spitalul Municipal Topliţa", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, potrivit Agerpres.
Accident între o ambulanţă privată şi o autoutilitară, în localitatea Corbu
București
10°C
Articole Similare

1.059
Rezultate Loto 29 martie: numerele câștigătoare la 6/49, Joker și celelalte jocuri. Reporturi de milioane în joc
1.059

37
Nouă persoane s-au bătut pe o stradă din Adjud – Cinci au ajuns la spital, alte patru fiind duse la Poliţie pentru audieri / Nu există istoric de conflict între persoanele implicate
37

1.167
Românii primesc o nouă lovitură: expiră plafonarea prețului alimentelor de bază, iar scumpirile se anunță în lanț
1.167

1.661
Sondaj CURS - Majoritatea românilor resping acțiunile partenerilor strategici: atacul asupra Iranului, „mai degrabă nejustificat”
1.661

2.825
Cutremur în zona Vrancea - Cel mai puternic din luna martie
2.825

16
Drum inundat în judeţul Neamţ - Este singura cale de acces pentru camioane mari către satul Cracaoani / Autospecialele pot circula în zonă / Autorităţile anunţă deversări controlate
16

3.765
Percheziții de amploare la rețea de braconieri: arme ascunse în pământ, trofee și zeci de kilograme de carne de vânat, descoperite
3.765

67
Accident la ieşirea din Braşov, trei persoane rănite; trafic oprit pe ambele sensuri
67

78
Bărbat atacat cu cuţitul într-o benzinărie din judeţul Timiş
78

3.117
Sondaj CURS: Guvernul, sancționat dur pentru gestionarea crizei carburanților. Românii resimt puternic scumpirile și cer reducerea taxelor
3.117

8.687
Sondaj CURS martie 2026 - AUR și PNL, în scădere. Românii sunt tot mai pesimiști
8.687

712
Atenție la cozonaci și prăjituri de Paște: de unde cumperi și ce trebuie să verifici înainte să le pui pe masă
712

74
Șofer beat și fără permis, reținut după ce a lovit trei mașini parcate în Cugir
74
















Comentează