Trei bărbaţi au fost răniţi după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat pe DN6, în comuna Peretu, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU "A.D. Ghica", Gelu Dragomir, informează agerpres.ro.
Două dintre cele trei victime - de 25 şi 30 de ani - au fost rănite uşor la membre, iar a treia a suferit multiple traumatisme la nivelul capului şi membrelor, fiind monitorizată de medicii unui echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă până la preluarea de către un elicopter SMURD.
Conform sursei citate, bărbatul în cauză a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, iar cazul a fost preluat de IPJ Teleorman.
Pentru salvarea celor trei, ISU Teleorman a intervenit cu 14 subofiţeri, o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi trei ambulanţe.
Accident grav în Teleorman: Trei bărbați, la un pas de moarte
Explorează subiectul
Articole Similare

21
Intervenţie de urgență a poliţiştilor: un bărbat ameninţa că se aruncă în gol de pe Cetatea Devei
21

21
Insula Thassos vrea mai mulți turiști români: Primarul a venit la București ca să-i convingă
21

54
Tribunalul Vâlcea respinge acuzațiile unui sindicat al grefierilor: „Nu a existat nicio atitudine nepotrivită”
54

1.649
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.649

1.634
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.634

1.303
VIDEO Scandal la CE Oltenia: Minerii au intrat în greva foamei după ce Guvernul Bolojan le-a tăiat bonurile de masă
1.303

2.306
S-a câștigat primul jackpot al anului la Loto 6/49 – Biletul nororoc a fost jucat online
2.306

110
VIDEO Incident pe Canalul Sulina: O navă încărcată cu 6.300 de tone de soia a eşuat
110

1.504
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.504

3.194
Victor Rebengiuc, după ce autorii amenințărilor cu moartea au fost săltați de poliție: "Cu ce drept să ameninţi oamenii care îşi manifestă părerile?"
3.194

1.733
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
1.733

41
Băut şi fără permis, a furat o maşină și a intrat cu ea într-un gard. Bărbatul a fost reținut
41

2.444
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
2.444

















Comentează