Un număr de nouă persoane au ajuns la spital în urma coliziunii a două autovehicule, duminică, între localităţile Badon şi Borla, în urma accidentului fiind activat planul roşu de intervenţie.
Potrivit Tincuţei Dumuţa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, o maşină, care a încercat să evite coliziunea cu autovehiculul din faţa ei, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de un alt autovehicul. În cele două maşini se aflau 10 pasageri, dintre care nouă au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău. Tincuţa Dumuţa a adăugat că cinci dintre cei nouă pasageri au suferit răni uşoare.
"În urma accidentului a fost activat planul roşu de intervenţie, la faţa locului ajungând imediat o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă şi spumă de la Detaşamentul Zalău, trei echipaje SMURD şi şase echipaje ale Ambulanţei sălăjene, cele nouă victime fiind transportate la UPU Zalău. O persoană - un bărbat de 28 de ani, a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale unui autoturism, de către un echipaj de la descarcerare", se arată într-o postare pe Facebook a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Zalău, potrivit Agerpres.
Accident GRAV: A fost activat planul ROŞU de intervenţie
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

8
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
8

684
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
684

2.189
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
2.189

1.225
FOTO Alertă în iași, după ce un deținut a evadat de la Filarmonică: Unde l-au capturat polițiștii
1.225

1.547
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
1.547

54
Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil
54

5.822
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
5.822

43
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
43

52
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
52

298
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
298

4.206
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
4.206

99
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
99

38
Conferința „Sănătatea nu are vârstă” - prevenția, educația și implicarea socială, esențiale pentru o îmbătrânire activă
38
















Comentează