Opt persoane au fost transportate la spital după un accident produs în localitatea Periam, în urma căruia şoferul vinovat şi un pasager au părăsit locul faptei, fiind ulterior identificaţi şi depistaţi de poliţişti.
Evenimentul rutier s-a produs marţi seara, poliţiştii fiind sesizaţi printr-un apel la 112 care semnala un accident în localitatea Periam, soldat cu mai multe victime, informează Agerpres.
"Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, în evenimentul rutier fiind implicat un autoturism, în care se aflau 10 persoane, dintre care opt au fost transportate la un spital din municipiul Timişoara, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că două persoane (conducătorul auto şi un pasager) au părăsit locul faptei, poliţiştii efectuând investigaţii în vederea depistării acestora", precizează IPJ Timiş.
Ulterior, poliţiştii au anunţat că au identificat şi depistat două femei în localitatea Variaş, care au părăsit locul accidentului, fără acordul poliţiei sau al procurorilor.
Potrivit sursei citate, una dintre femei conducea autovehiculul implicat în accident.
A fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului. Persoanele implicate în accident sunt cetăţeni străini.
Au fost sesizaţi şi poliţiştii din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.
Accident cumplit în Timiș: șoferul a fugit de la locul faptei. Opt persoane au ajuns la spital
București
13°C
Articole Similare

0
Zi de doliu local în memoria lui Mircea Lucescu: decizia luată în municipiul Hunedoara, pe 10 aprilie
0

11
Copac căzut pe linia de cale ferată: circulație feroviară oprită pe secția Brașov-Sighișoara
11

159
Cât de costisitor va fi Paștele anului 2026 pentru români: Scumpiri la alimentele de bază
159

60
Tânărul ucrainean, găsit pe munte în stare gravă, preluat de un elicopter SMURD. Compatriotul său l-a părăsit pe munte
60

25
Trenul IR 346 „Dacia”, orar modificat până în decembrie 2026
25

2.630
Scandal după scandal la DGASPC Argeș: DNA trimite în judecată conducerea instituției - acuzații grave și milioane în joc
2.630

1.790
VIDEO Ministrul Muncii, după o discuție cu angajații Damen Mangalia: „Am câștigat 2-3 luni în care Guvernul să găsească o soluție”
1.790

44
Cutremur de 3 grade în judeţul Vrancea
44

41
Prohibiția generală a pescuitului începe pe 9 aprilie. Măsuri stricte pentru protejarea peștilor
41

163
La ce preț se vinde carnea de miel înainte de Paște
163

70
Tânăr ucrainean dependent de insulină, găsit în stare gravă în Munții Maramureșului
70

2.987
UPDATE Rețea de spionaj cibernetic a Rusiei, destructurată de SRI și FBI: atacurile vizau România și alte țări europene. Nicușor Dan confirmă
2.987

5.663
VIDEO Incident șocant în Cluj-Napoca: livrator bătut cu ranga și aproape călcat cu mașina, în plină stradă
5.663
















Comentează