Un oficial iranian de rang înalt a afirmat luni că speră că accesul la internet pentru companii va fi restabilit în următoarele două zile, în urma întreruperii alimentării impuse de autorităţi pe fondul unui val de manifestaţii, notează AFP, potrivit Agerpres.
Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului spun că întreruperea alimentării cu internet, impusă pe 8 ianuarie, are scopul de a ascunde o represiune sângeroasă care a făcut mii de morţi printre protestatari.
"Sperăm că accesul companiilor la internetul internaţional va fi restabilit într-o zi sau două", a declarat pentru agenţia de presă Mehr Hossein Rafieian, un oficial de rang înalt responsabil cu economia digitală în cadrul vicepreşedinţiei Iranului pentru ştiinţă şi tehnologie.
El a precizat, însă, că decizia nu ţine de "autoritatea sa directă" şi că "problema este urmărită continuu prin consultări cu autorităţile relevante".
Întreruperea alimentării afectează întreaga economie. Potrivit ministrului telecomunicaţiilor, Ehsan Chitsaz, citat duminică de presa iraniană, costul a fost între 4.000 şi 6.000 de miliarde de riali pe zi (între 2,5 şi 3,3 milioane de euro).
ONG-ul de supraveghere a securităţii cibernetice NetBlocks a livrat o estimare mult mai mare, de peste 31 de milioane de euro zilnic.
Conform Netblocks, Iranul a fost izolat de internetul global timp de 18 zile. "Reţeaua se strânge pentru a limita eludarea, în timp ce conturile regimului de pe o listă albă promovează naraţiunea Republicii Islamice", adaugă organizaţia.
Iniţiată în decembrie de către proprietarii de magazine care protestau împotriva crizei economice, mişcarea de contestare a căpătat un avânt semnificativ pe 8 ianuarie, punând Republica Islamică în faţa celei mai mari provocări de la crearea sa în 1979.
Potrivit ONG-urilor care documentează decesele legate de represiune, întreruperea internetului împiedică colectarea de date, dar cifrele confirmate până în prezent sunt probabil mult mai mici decât pierderile umane reale.





























Comentează