O conferinţă cu participarea cercetătorilor Academiei Române şi din mediul universitar din ţară şi străinătate va fi organizată în toamna anului viitor de Grupul de Studiere a Antisemitismului şi Holocaustului din cadrul acestui for, conform agerpres.
"Pentru anul 2022, calendarul de activităţi cuprinde, între altele, iniţierea, la Bucureşti, în toamnă, a unei conferinţe anuale cu participarea cercetătorilor din Academia Română şi din mediul universitar din ţară şi din străinătate, organizarea de mese rotunde în cadrul unor manifestări ştiinţifice cu acoperire naţională, instituirea unei colecţii editoriale, care să reunească studiile realizate în cadrul Grupului", informează, marţi, Academia Română.
Grupul de Studiere a Antisemitismului şi Holocaustului a fost înfiinţat la începutul anului 2021.
Acesta reuneşte deocamdată 14 cercetători din institutele Academiei Române care activează în domeniile socio-umane: Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" - Bucureşti, Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" - Iaşi, Centrul de Studii Transilvane - Cluj-Napoca, Institutul de Cercetări Socio-Umane "Gheorghe Şincai" - Târgu Mureş, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului - Bucureşti.
Grupul activează sub patronajul preşedintelui acestui for, în cadrul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române, şi este coordonat de dr. Viorel Achim, cercetător principal la Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" din Bucureşti, specialist în minorităţi etnice în România secolelor XIX-XX, politica de populaţie în România în anii 1940-1944, Holocaust, istoria ţiganilor/romilor în România şi sud-estul Europei.
Scopul acestuia este de a stimula cercetarea în institutele Academiei Române pe cele două teme, astfel încât acestea să devină într-un orizont de timp rezonabil un loc care să conteze în peisajul cercetării internaţionale cu privire la istoria antisemitismului şi la Holocaust.
O direcţie importantă o reprezintă stimularea doctoranzilor de la Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române, precum şi a doctoranzilor de la diverse universităţi coordonaţi de membri ai Grupului pentru abordarea unor teme dedicate antisemitismului şi Holocaustului sau a unor teme înrudite.
Printre activităţile publice organizate de Grupul de Studiere a Antisemitismului şi Holocaustului în anul care se încheie se numără colaborarea cu Institutul de Istorie "George Bariţiu" din Cluj-Napoca la organizarea mesei rotunde "Memoria Holocaustului", pe 27 ianuarie, un workshop intern, desfăşurat pe 15-16 decembrie, în care a fost prezentată şi aprobată strategia de cercetare şi planificarea activităţilor.
Grupul îşi manifestă deschiderea pentru colaborarea cu alte centre de cercetare şi specialişti din ţară şi din străinătate care se ocupă de studierea antisemitismului şi Holocaustului, pentru constituirea unei direcţii solide şi coerente de cercetare a acestei teme.
Academia Română va organiza în toamna anului viitor Grupul de Studiere a Antisemitismului şi Holocaustului
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

7
Spectacolul 'Ceasu' şi cămaşa miresii' va avea premiera la Sala Pictura a Teatrului Naţional Bucureşti
7

12
UNITER lansează campania 'Inside/Outside' pentru Gala Premiilor Uniunii Teatrale din România
12

7
Patruzeci de preoţi participă la Pelerinajul de Florii în Iaşi
7

31
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru una dintre cele mai căutate destinații. Taxele s-au dublat
31

25
'Coiful unguresc' a fost vândut vândut în Licitația de Artă Istorică pentru 115.000 de euro
25

18
Cu un pas mai aproape de Lună. Primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii este programat
18

45
Calculatoarele cuantice depășesc așteptările: Un sistem cu 26.000 de qubiți ar putea sparge criptarea RSA în doar câteva luni
45

13
Practica tradițional românească 'Găteala tivurilor', în curs de înscriere la UNESCO
13

16
Părinții și experții cer YouTube să reglementeze conținutul generat de inteligența artificială pentru a proteja copiii
16

31
Preşedintele CNA: „Am cerut bani şi i-am şi primit pentru campanii de combatere a dezinformării. Softul pe care îl vom avea va avea capacitatea de a ne indica o campanie de dezinformare”
31

24
În mesajul său pastoral, mitropolitul Andrei Andreicuț avertizează familia asupra pericolului reprezentat de telefon sau computer pentru copil: „Îi pot deruta!”
24

149
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
149

30
Vicepreşedintele american JD Vance va publica o carte despre credinţa sa
30
















Comentează