Mai mulţi voluntari străini din legiunea internaţională a armatei ucrainene au denunţat presupuse abuzuri din interiorul acestei unităţi subordonate serviciilor militare de informaţii ale Ucrainei, relatează marţi agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Potrivit cotidianului online Kiev Independent, combatanţi străini au decis să facă publice acuzaţiile - care includ abuzuri de putere, hărţuire sexuală a femeilor combatante sau conduită neglijentă - după ce plângerile lor au rămas fără răspuns, cu privire la acestea ei informând şi biroul preşedintelui Volodimir Zelenski.
Conform informaţiilor respectivei publicaţii, acuzaţiile privesc o aripă a legiunii străine ce numără aproximativ 500 de combatanţi, aproximativ o treime din total.
Mai mulţi dintre combatanţii sau foştii combatanţi ai acestei unităţi intervievaţi de Kiev Independent spun că superiorii i-au trimis de mai multe ori fără pregătire în misiuni periculoase cu caracter practic sinucigaş.
De pildă, un soldat american afirmă că brigada sa a fost abandonată fără întăriri şi sub focul inamicului în regiunea Nikolaev din sudul Ucrainei, primind în plus şi ordinul de a apăra poziţia. Unul dintre combatanţi a murit şi alţi trei au fost răniţi în acea situaţie, iar puţin mai târziu un alt grup din aceeaşi unitate a primit ordinul să apere aceeaşi poziţie, deşi voluntarii le-au atras atenţia superiorilor că ruşii i-au descoperit, alţi patru combatanţi fiind ulterior ucişi în lupte.
Mai mult, spun cei intervievaţi, unul dintre comandanţii unităţii este un polonez fost membru al unei organizaţii criminale, cunoscut sub numele de Saşa Kucinski şi căutat în Polonia pentru fraudă.
Printre abuzurile imputate acestuia se numără ordinele de jefuire şi de ameninţare a subordonaţilor cu arma sau hărţuirea sexuală a femeilor membre ale unităţii.
Potrivit Kiev Independent, nu este clar cum un astfel de individ, care şi în Ucraina a fost investigat pentru atac armat şi abuzuri sexuale şi de asemenea arestat anterior pentru posesie ilegală de armă, a reuşit să obţină un post de comandă în armata ucraineană.
Voluntarii intervievaţi mai spun că au fost martorii unor ''mişcări suspecte de arme'', iar o parte din armele şi muniţiile sosite pe front nu erau distribuite combatanţilor, ci erau reţinute de acel comandant polonez.
Abuzuri în cadrul Legiunii internaționale din Ucraina - Comandant polonez, acuzat de jaf, hărțuire sexuală și mișcări suspecte de arme
București
6°C
Articole Similare

532
Ministrul apărării israelian Israel Katz, despre întâlnirea în care s-a stabilit uciderea lui Ali Khamenei: În noiembrie am fost convocaţi de premier
532

35
Finlanda urmează să relaxeze interdicţia cu privire la armele nucleare
35

33
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a amânat un turneu prevăzut în Asia din motive de securitate
33

1.238
Semnal de alarmă pentru NATO. Generalul Ben Hodges avertizează: 'Europa nu este pregătită pentru atacuri masive cu drone'
1.238

983
O tânără s-a sinucis după ce i s-a prezis că va divorța la scurt timp după nuntă
983

73
Parchetul libian anunță că a identificat trei suspecţi în asasinarea lui Saif al-Islam Gaddafi
73

2.804
VIDEO Cine este cel care, "din greșeală", a doborât cele trei 3 avioane F-15 americane în Kuweit
2.804

1.481
Tensiunile iau amploare! Azerbaidjan amenință cu represalii după atacul Iranului: 'Aceste acte belicoase nu vor rămâne fără răspuns' / Teheranul respinge acuzațiile
1.481

2.237
Rusia tocmai a anunțat Iranul că nu va interveni în războiul din Orientul Mijlociu: Poziția transmisă de Kremlin
2.237

1.636
Războiul din Orientul Mijlociu îi face jocul lui Vladimir Putin: Kaja Kallas avertizează că Ucraina ar putea rămâne fără sisteme de apărare
1.636

1.388
Efectul de domino al lui Donald Trump: După Venezuela și Iran, și 'Cuba va cădea'
1.388

2.720
Iranul sfidează SUA: 'Nu vrem încetarea focului și nu negociem'
2.720

4.602
BREAKING Donald Trump anunță că o înlocuiește din funcție pe Kristi Noem, controversata secretară a Securității Interne din SUA
4.602

















Comentează