Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, l-a primit, vineri, pe ambasadorul Statului Israel la Bucureşti, David Saranga, cei doi oficiali discutând şi despre o viitoare reuniune interguvernamentală româno-israeliană.
"Ambele părţi şi-au exprimat satisfacţia pentru nivelul excelent al relaţiei bilaterale dintre România şi Statul Israel şi au evidenţiat dorinţa comună de aprofundare a cooperării dintre cele două state, atât în planul dialogului politic, cât şi în domeniul economic şi sectorial. În context, a fost reiterat interesul comun pentru organizarea celei de a treia reuniuni interguvernamentale româno-israeliene care va reprezenta o nouă etapă în direcţia consolidării relaţiilor dintre cele două state", se arată într-un comunicat al MAE, transmis AGERPRES.
Interlocutorii au menţionat, arată sursa citată, "buna cooperare între cele două ţări în forurile multilaterale". "Ministrul român a reiterat disponibilitatea României de a susţine, în continuare, dezvoltarea dialogului Israelului cu Uniunea Europeană", se mai arată în comunicat.
Totodată, punctează MAE, "a avut loc un schimb de opinii cu privire la subiectele de interes comun de pe agenda regională şi internaţională, cu accent pe evoluţiile din regiunea Orientului Mijlociu".
A treia reuniune interguvernamentală româno-israeliană discutată la București
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

314
Ultimatumul lui Trump: mai sunt câteva ore până la 'decimarea' infrastructurii Iranului
314

266
Iubire fără limite: comandantul misiunii Artemis a botezat un crater lunar în memoria soției sale
266

344
'Voiam să creadă că era în alt loc': SUA prezintă povestea integrală a misiunii de salvare a piloților catapultaţi în munţii Iranului
344

38
Inundații în sudul Rusiei: cinci persoane și-au pierdut viașa, iar alte mii au fost evacuate
38

741
Cerere disperată a Ucrainei: propune Rusiei un armistiţiu privind lovirea infrastructurilor energetice
741

525
Trump amenință cu distrugerea totală a podurilor și centralelor Iranului în câteva ore. Acesta nu este îngrijorat de acuzațiile de crime de război
525

984
Reacție de la Teheran: liderul suprem al Iranului aduce un omagiu șefului spionajului Gardienilor Revoluției, ucis într-un atac israelian
984

45
OpenAI solicită unor state să investigheze comportamentul anticoncurențial al lui Elon Musk
45

729
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a lovit cu drone unul dintre cele mai importante noduri de export petrolier ale Rusiei de la Marea Neagră
729

576
Ucraina lovește unitatea chimică ce alimentează producția de muniție a Rusiei
576

94
Donald Trump, a somat din nou Iranul să deschidă Strâmtoarea Ormuz
94

842
România își face loc printre marile puteri auto ale Europei: A depășit țări precum Ungaria, Italia, Suedia și Portugalia
842

1.760
Salvarea spectaculoasă din Iran - Trump amenință cu închisoarea un jurnalist
1.760
















Comentează