Premierul suedez Magdalena Andersson a refuzat duminică să dezmintă afirmaţia făcută recent de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, cum că Suedia "a promis" extrădarea a 73 de persoane în Turcia în schimbul renunţării de către Ankara la opoziţia sa faţă de intrarea ţării nordice în NATO, situaţie care a pus în dificultate Stockholmul, transmite AFP, conform AGERPRES.
În pofida insistenţei jurnaliştilor şi a îngrijorării refugiaţilor kurzi sau turci din Suedia, şefa guvernului nu a vrut să spună dacă un astfel de angajament a fost luat - sau nu - pentru ca Ankara să nu mai blocheze candidaturile Suediei şi Finlandei la alianţa nord-atlantică.
"Am fost ministru timp de opt ani şi nu am vorbit niciodată despre ceea ce s-a spus la masa negocierilor", a declarat ea într-o conferinţă de presă. "Ceea ce mă pune într-o situaţie un pic dificilă în acest moment", a adăugat lidera social-democrată.
În cadrul unui acord semnat marţi de Stockholm şi Helsinki, cu prilejul summitului NATO de la Madrid, cele două ţări nordice s-au angajat în scris să examineze "prompt şi minuţios" solicitările de extrădare formulate de Turcia.
Nicio promisiune de a purcede efectiv la aceste extrădări nu a fost făcută, iar Finlanda şi Suedia au amintit ulterior că procesul depinde de autoritatea tribunalelor independente.
Însă preşedintele turc Erdogan s-a referit joi, la încheierea summitului NATO, la o "promisiune făcută de Suedia" privind extrădarea a "73 de terorişti", şi a ameninţat să blocheze din nou aderarea Stockholmului la alianţa nord-atlantică dacă angajamentele nu vor fi respectate.
Presată duminică în mai multe rânduri să spună dacă a fost într-adevăr făcută o astfel de promisiune, Andersson s-a mulţumit să repete poziţia ţării sale: Suedia va continua să respecte dreptul naţional şi internaţional, niciun cetăţean suedez nu va fi extrădat, decizia va reveni autorităţilor şi tribunalelor independente...
"Dacă nu sunt implicaţi în activităţi teroriste, nu au de ce să-şi facă griji", a subliniat ea.
Andersson a susţinut prima sa conferinţă de presă după întoarcerea de la summitul de la Madrid, în timpul unei vizite pe insula Gotland din Marea Baltică. În insulă se desfăşoară în fiecare an, la începutul lunii iulie, timp de o săptămână, o întâlnire politică ce reuneşte îndeosebi şefi de partid. Dar Gotland este şi unul dintre locurile pe care armata suedeză le va întări din punct de vedere militar după invazia Rusiei în Ucraina şi decizia suedeză de a intra în NATO.
A promis sau nu Suedia Turciei extrădări în schimbul intrării în NATO? Magdalena Andersson, pusă într-o situație dificilă de jurnaliști
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

109
FOTO Simpatizant al mareșalului Antonescu, reținut de polițiștii Capitalei după ce a postat mesaje cu caracter fascist, legionar și rasist pe rețelele sociale
109

547
Tehnologia secretă cu care CIA l-a localizat pe pilotul american catapultat în Iran: „Dacă inima ta bate, te vom găsi"
547

465
Deputat PNL, atac frontal la PSD: UDMR şi USR au spus că nu vor criză politică şi susţin guvernul Bolojan. PSD a rămas singur şi izolat în tentativele sale de a arunca ţara în criză
465

1.174
USR cere sancţionarea deputatului AUR Dan Tănasă, după ce a declarat în plen: ”Încă nu ne-am hotărât dacă USR este boală venerică sau boală mintală”
1.174

50
De ce să eviți excesele în perioada Paștelui
50

2.687
VIDEO JD Vance a înfuriat „motorul” Europei: Germania reacționează dur, după reproșurile că UE se implică în alegerile din Ungaria
2.687

3.817
Curtea de Apel suspendă decizia CNA de închidere a postului Realitatea PLUS
3.817

1.727
Prețurile la motorină și benzină, analizate în Senat: „Nu ai tu, România, produsul neamului pe care faci ce preț dorești” / „Taxa de 0,5% pe cifra de afaceri supără toate companiile”
1.727

1.861
VIDEO Alexandru Nazare anunță schimbări la ANAF. Cum se schimbă Declarația Unică și cine primește bonificația de 3%
1.861

5.542
Sondaj exploziv pentru alegerile din Ungaria: se resetează total viața politică, dacă cifrele devin realitate
5.542

3.010
Ruptură de viziune: Trump vrea retragerea SUA din NATO, dar majoritatea americanilor consideră că apartenenţa la Alianţă aduce beneficii
3.010

2.514
Schimbare de strategie la Finanțe: Statul umblă la 'rezerva de urgență'. Guvernul scoate 2 miliarde € ca să evite împrumuturi mai scumpe
2.514

2.848
România intră în liga mare a industriei de război: Arma produsă la București poate doborî dronele Shahed ale Rusiei
2.848
















Comentează