Regizorul portughez Jose Fonseca e Costa, unul din pionierii mişcării antifasciste "Cinematograful nou", a murit duminică, la vârsta de 82 de ani, într-un spital din Lisabona, a anunţat producătorul său, Paulo Branco, citat de AFO.
Potrivit presei portugheze, cineastul a murit în urma unei pneumonii.
"În pofida bolii, a ţinut să continue filmările la ultima sa peliculă, 'Axilas', bazată pe o nuvelă a scriitorului Ruben de Fonseca, pe care aproape că a terminat-o", a declarat Paulo Branco agenţei de presă Lusa.
Născut în 27 iunie 1933 în Huambo (Angola), Jose Fonseca e Costa a urmat cursurile Facultăţii de Drept a Universităţii din Lisabona între 1951 şi 1955, consacrându-se apoi celei de-a şaptea arte. Ca opozant al regimului dictatorial al lui Salazar, el a fost închis de poliţia politică în 1960, plecând anul următor în Italia, unde a fost asistentul cineastului Michelangelo Antonioni.
Întors în Portugalia în 1964, regizorul a fondat Centrul portughez de cinematografie şi a început să filmeze documentare şi filme publicitare, trecând apoi la filme artistice.
Cele mai importante filme ale sale sunt "O Recado" (1972), "Os Demonios de Alcacer Quibir" (1977) şi "Cinco Dias, Cinco Noites" (1996). Marele public îşi aminteşte însă cel mai bine filmul "Kilas, o Mau da Fita" (1981), unul dintre cele mai mari succese populare ale cinematografiei portugheze, încheie AFP.AGERPRES
A murit regizorul portughez Jose Fonseca e Costa
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.526
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
1.526

72
Schimbare majoră în România: copiii vor învăța despre bani încă din primii ani de școală - acord între PNEFR și EDUPART
72

1.386
Lovitură în piața media: Publicația Europa Liberă România se închide
1.386

20
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
20

18
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
18

40
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
40

76
Greșeala pe care o fac turiștii când își pregătesc valizele - Aceasta poate fi speculată de hoți
76

58
Jaful în urma căruia au fost furate tablouri de Renoir,Cézanne şi Matisse a durat "mai puţin de trei minute"
58

34
Fanii lui Céline Dion aşteaptă informaţii cu privire la un nou concert al divei la Paris
34

72
Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a, a suferit de cancer pancreatic
72

26
Mircea Cărtărescu şi-a lansat la Luxemburg romanul "Theodoros"
26

37
Artemis 2: NASA pe ultima turnantă a pregătirilor pentru lansarea din 1 aprilie
37

26
Aproximativ 700 de pasionaţi de gaming vor participa la Poli E-FEST 2026
26
















Comentează