A murit actorul și teologul Răzvan Ionescu

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 16-01-2026 14:32

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Senatorul Ionuț Vulpescu a anunțat cu regret trecerea în neființă a actorului și teologului Răzvan Ionescu, descriindu-l drept „un artist rar, talentat și discret, actor al Teatrului Național și al Teatrului Bulandra, partener al unor actori excepționali și format de mari regizori”.

În declarația sa, Vulpescu a subliniat atât dimensiunea artistică, cât și pe cea spirituală a teologului Răzvan Ionescu: „A avut talent literar autentic și a fost un teolog rafinat și polemic, cu o expresivitate a ideilor care venea dintr-o credință vie, neliniștită, asumată. A vorbit la înmormântarea Părintelui Dumitru Stăniloae, cu o gravitate și o lumină care îl defineau”.

Actorul a iubit teatrul de odinioară și a lăsat în urmă volumul „Ce mult v-am iubit…”, o declarație de dragoste pentru marii actori ai Bucureștiului și pentru o epocă de avangardă și excelență culturală, în care „sfinții mergeau la teatru” și scena devenea un loc al adevărului și al libertății interioare, după cum remarcă Vulpescu.

„Ne-am apropiat târziu. Mărturia lui din podcastul Avangarda rămâne ultima sa apariție publică importantă. Rămân cuvintele lui, cărțile, ideile și amintirea unor după-amiezi liniștite, petrecute în curtea casei sale”, a adăugat senatorul.

Răzvan Ionescu a fost prohodit la biserica Mihai Vodă din București, care a supraviețuit demolărilor din anii ’80 și a fost redată slujirii în 1994. Vulpescu a subliniat că izolarea actorului în ultimii ani a fost „nu doar efectul bolii proprii, ci un refuz al bolilor lumii de azi”, iar în biserică s-a rostit astăzi sintagma „gloria smereniei”.

„Pierd un prieten târziu. Teatrul românesc pierde unul dintre cei mai lucizi și devotați admiratori ai săi. Iar noi pierdem un om care a știut să lege, cu delicatețe și rigoare, credința de teatru, pe Dumnezeu de om. Dumnezeu să-l odihnească!”, a încheiat Ionuț Vulpescu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri