Theodora a venit pe lume în urma unei nașteri premature. Fetița s-a născut la 30 de săptămâni, dar cu o greutate corespunzătoare unui făt de 26 de săptămâni. În prezent, la aproape un an de la naștere, este un copil perfect sănătos, umplându-le inimile de bucurie părinților ei, care au făcut tot ce le-a stat în putință ca să o salveze.
Primele probleme au apărut când mama avea 20 de săptămâni de sarcină. În timpul unei ecografii de morfologie fetală, medicul a observat o întârziere de creștere intrauterină, de două săptămâni. Pentru că viitoarea mamă avea nevoie de monitorizare mult mai atentă, a optat să se interneze pentru două săptămâni la o maternitate din Iași. Dar pentru că totul se întâmpla în preajma Crăciunului, medicul i-a dat permisiunea gravidei de a se externa, ca să își poată petrece sărbătorile acasă.
Înainte de Revelion, Estera, mama micuței Theodora, s-a internat din nou, din cauza unei gastrite puternice. În plus, exista riscul de naștere prematură și chiar de pierdere a sarcinii. Astfel, recomandarea a fost de a rămâne spitalizată până la naștere.
Chiar dacă medicii îi spuneau că sarcina evoluează favorabil, situația Esterei se înrăutățea de la o zi la alta. Medic de profesie, soțul Esterei a început să aibă dubii și atunci a înțeles cât de gravă era situația în care se afla soția sa și viitorul copil. Așa că a început să caute soluții. După ce a citit un testimonial cu un caz similar, gestionat cu succes, tatăl a sunat la Spitalul Clinic SANADOR și a cerut să vorbească cu Dr. Emel Nuraltay, șefa Secției de Obstetrică-Ginecologie. La recomandarea operatorului din call center, i-a trimis medicului un email, în care a expus toată suferința prin care trecea micuța lui nenăscută încă.
Extrem de impresionată de dorința de nestăvilit a bărbatului de a-și salva soția și fetița, Dr. Emel Nuraltay l-a sunat pe Theodor, soțul Esterei. A cerut mai multe detalii, a studiat fiecare raport medical trimis și a înțeles că viața fetiței atârna de un fir de ață. Așa că a decis să le ofere ajutorul de care aveau atât de mult nevoie.
Imediat după Anul Nou, Estera s-a externat la cerere din maternitatea din Iași. Trei zile mai târziu, cu o ambulanță privată, ajungea la Spitalul Clinic SANADOR, unde a fost preluată de o echipă multidisciplinară, coordonată de Dr. Emel Nuraltay, pentru că era o sarcină cu risc crescut. Micuța Theodora era într-o suferință fetală cronică severă.
După ce a primit toate îngrijirile necesare, Estera a născut în urgență, prin cezariană. Theodora a venit pe lume cântărind doar 740 de grame, iar lupta ei pentru viață trebuia să continue. Imediat după naștere, a fost dusă pe Secția de terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic SANADOR, fiind preluată de Dr. Anca Cabăț, medic specialist neonatologie. Aici, a fost monitorizată nonstop și a primit toate îngrijirile specifice unui nou-născut prematur. Ușor, ușor, fetița a început să respire singură și să se hrănească cu lapte matern. Pentru că evoluția a fost una favorabilă, a recuperat în greutate, a fost transferată pe Secția de Neonatologie de la Spitalul Clinic SANADOR, condusă de Dr. Cornelia Preda.
Ulterior, micuța Theodora a primit acordul medicilor de a pleca acasă aproape de ziua în care ar fi trebuit să se nască, cu o greutate de 2.030 de grame. În prezent, la aproape un an, are 7.100 de grame, gângurește fericită și este lumina din sufletele părinților ei.
La Maternitatea SANADOR, parte a Spitalului Clinic SANADOR, cel mai mare spital privat multidisciplinar din România, nou-născuții prematuri primesc îngrijiri avansate în Secția de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic SANADOR, dotată cu echipamente performate, care susțin funcțiile vitale a micuților și îi ajută să se adapteze mai ușor la viața extrauterină. Aici, micuții sunt monitorizați în permanență de o echipă medicală foarte bine pregătită și cu experiență în gestionarea unor astfel de cazuri dificile.






























Comentează