Poliţiştii bucureşteni şi reprezentanţi ai ANPC au confiscat 8 kilograme de bijuterii din aur şi argint în urma controalelor la mai multe case de amanet din Capitală, potrivit Agerpres.
"În data de 30 mai, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 4, împreună cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului - Direcţia metale preţioase, au efectuat verificări la mai multe societăţi comerciale de tip amanet, fiind depistată şi confiscată cantitatea de aproximativ 4 kg obiecte din argint în valoare de 124.000 lei şi peste 4 kilograme de bijuterii din aur în valoare de 1.150.000 lei", informează Biroul de presă al DGPMB.
Măsurile au fost luate având în vedere că nu au fost respectate prevederile OUG nr. 10 din 2018 privind regimul metalelor preţioase - respectiv lipsa autorizaţiei de comercializare emisă de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, precum şi lipsa mărcii de stat.
8 kg de bijuterii din aur şi argint, confiscate de la case de amanet
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

19
CNAB a deschis o stație ITP la Aeroportul "Henri Coandă” pentru pasageri și angajați
19

35
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
35

2.545
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
2.545

2.780
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
2.780

1.393
FOTO Alertă în iași, după ce un deținut a evadat de la Filarmonică: Unde l-au capturat polițiștii
1.393

1.703
VIDEO Urmărire cu focuri de armă în Ilfov, după ce un șofer a fugit de polițiști
1.703

55
Pârtiile din Sinaia, deschise după o perioadă în care domeniul schiabil nu a fost practicabil
55

6.078
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.078

50
Incendiul de la depozitul ilegal de deşeuri. Garda de Mediu a amendat primăria cu 45.000 lei
50

56
Avertizare INHGA: Cod galben de inundaţii pe râuri din două județe
56

314
De la „meditație orgasmică” la închisoare: fondatoarea OneTaste, condamnată la 9 ani
314

4.294
Cine sunt cele cinci victime scoase din mașina strivită între două tiruri, la Cluj: Un băiat urma să aibă majoratul în curând
4.294

102
Sfârșit cumplit în Giurgiu: bărbat decedat după ce casa i-a luat foc şi tavanul s-a prăbuşit peste el
102
















Comentează