Trei sferturi dintre români (76%) au foarte puțină încredere în premierul Ilie Bolojan și 78% sunt nemulțumiți de activitatea acestuia de la preluarea funcţie, arată rezultatele unui sondaj realizat de ARA Public Opinion, la comanda Antena 3 CNN.
Mai mult, în cazul în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 37% dintre respondenţi au spus că ar pune ştampila pe AUR, iar alţi 25% ar vota cu PSD.
Prima întrebare din sondajul celor de la ARA a fost "Câtă încredere aveţi în principalii actori politici? Ilie Bolojan", iar 76% dintre românii care au acceptat să răspundă au spus că au puţină şi foarte puţină încredere în prim-ministrul României.
"În momentul în care la opt luni de la preluarea mandatului ai aproape 80% împotrivă, întrebarea este: În ce direcţie mergem? (...). Alţi 20% dintre participanţi au afirmat că au multă şi foarte multă încredere în premier, iar 4% au spus simplu «Nu ştiu/Nu răspund»", a spus Mihai Gâdea.
Cât de mulţumiţi sunteţi de activitatea prim-ministrului de la preluarea funcţiei?
78% dintre respondenţi au răspuns că sunt puţin sau foarte puţin de acord cu activitatea premierului Ilie Bolojan, alţi 19% au spus că sunt mult sau foarte mult satisfăcuţi de cele făcute de şeful Guvernului, iar 3% – nu ştiu/nu răspund.
"N-a fost niciodată un prim-ministru, care, la opt luni de zile, să aibă atât de mulţi oameni împotriva lui în istoria ultimilor 35 de ani. 78% sunt nemulţumiţi de activitatea prim-ministrului", a precizat jurnalistul.
Consideraţi că măsurile economice adoptate de Guvern sunt mai degrabă bune sau mai degrabă rele pentru România?
În timp ce 66% dintre români au răspuns "Rele/Foarte rele" la cea de-a treia întrebare a sondajului realizat de ARA Public Opinion, alţi 23% au spus "Foarte bune/Bune", iar 11% au oferit răspunsul: "Nu ştiu/Nu răspund".
Câtă încredere aveţi că măsurile economice adoptate de Guvern pot contribui la redresarea economiei României?
"Devastator! 68% au foarte puţină încredere sau puţină. Deci, nu au încredere că aceste măsuri economice adoptate vor contribui la redresarea economiei româneşti. Doar 21% cred asta, 11% – nu ştiu şi nu vor să răspundă", a comentat Gâdea.
Dacă duminica viitoare ar avea alegeri parlamentare, cu ce partid aţi vota?
Aşa cum se poate vedea în rezultatele din galeria foto de mai sus, 37% dintre respondenţi au spus că ar vota cu AUR, alţi 25% au răspuns: "PSD", 17% – PNL, 11% – USR, 5% – UDMR, iar alţi 5% – alte partide.





























Comentează